Sunt sau nu măsluite cifrele pandemiei? – CRITICII.RO

Distribuie acest articol!

După cum arătau cifrele infectării cu Covid19 de acum două săptămâni, deja mă gândeam că vom petrece Paștele sub semnul restricțiilor de weekend, iar din când în când vom mai fi amenințați de către dl. Cîțu să ne vaccinăm dacă vrem o gură de libertate.

Retrospectiv, îmi dau seama că, totuși, se întrevedea o schimbare după mutarea de vinerea trecută care a bulversat toți bucureștenii: magazinele s-au închis la ora 20:00, iar nimeni nu a fost amendat până în ora 22:00. Bineînțeles, că în buna tradiția a comunicării eficiente, informația a ajuns târziu la majoritatea oamenilor, dar să zicem că intenția contează.

Săptămâna aceasta am avut altă surpriză, rata de infectare a scăzut sub 3,5, scăpăm de restricțiile de weekend, se redeschid sălile de sport etc. Minune de Paște, am putea spune. Dar, nu e un pic ciudat? Dacă oamenii nu se înghesuie la vaccinare, alte măsuri în afara de a genera panică nu s-au identificat, oare cum de a scăzut această rată de infectare?

De altfel, cum de scade acest indicator după bunul plac al decidenților? Ne reamintim că în decembrie, tot în plină pandemie, Klaus Iohannis îndemna oamenii să iasă la vot, rata de infectare era și ea stabilă. Apoi, începând cu februarie iar a crescut și a tot crescut până când s-a decis carantinarea localităților din jurul capitalei. Ulterior, au introdus restricții de weekend și în București, iar acum, când deja ne obișnuisem să intră în casă la ora 20:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, revenim la programul normal.

De aceea nu mă surprinde că am văzut tot mai mulți oameni care se întreabă, până la urmă sunt cifrele pandemiei măsluite sau nu? Și dacă da, când anume? Când rata de infectare crește sau scade?

 » articolul original poate fi citit pe www.CRITICII.RO


Distribuie acest articol!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: