InternaționalȘtirile 60m.RO

SUA testează populația pentru a verifica imunizarea la COVID-19

Mai multe studii clinice se efectuează în aceste zile în Statele Unite pentru a testa, pe eşantioane reprezentative din populaţie, câte persoane au fost infectate de fapt cu noul coronavirus şi sunt potenţial imunizate, scrie AFP.

Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) au început un studiu în oraşele în care s-au înregistrat focarele cele mai active ale epidemiei, potrivit site-ului de specialitate Statnews. Acest tip de test, serologic, examinează sângele unei persoane pentru a identifica anticorpi specifici şi a vedea astfel dacă persoana a avut contact cu noul coronavirus, chiar fără să ştie acest lucru, aşa cum se întâmplă frecvent. Când sistemul imunitar întâlneşte un virus, acesta îi păstrează amintirea sub formă de anticorpi, deseori pe viaţă.

În acest sens, directorul CDC a spus că este posibil ca un sfert din cei infectaţi cu noul coronavirus să nu fi manifestat simptome. La rândul său, Jay Bhattacharya, profesor de medicină la Stanford, California, a declarat pentru AFP că s-au colectat sâmbătă probe de sânge de la 2.500 de voluntari, precum şi de la 500 din copiii acestora, din comitatul Santa Clara (Silicon Valley). Câteva picături de sânge au fost colectate printr-o înţepătură rapidă în deget.

„Vom publica cifra prevalenţei de îndată ce va fi posibil uman”, a precizat Jay Bhattacharya.

De asemenea, cercetătorii de la Universitatea California de Sud planifică un studiu în zilele următoare în Los Angeles pe 1.250 de voluntari reprezentativi. „Rezultatele ar urma să fie date publicităţii până pe 15 aprilie”, a declarat pentru AFP conducătorul studiului, profesorul Neeraj Sood.

Obiectivul multor guverne vizează generalizarea realizării unor astfel de teste pentru a se stabili cine poate părăsi carantina în care se află, în prezent, jumătate din umanitate. Dar nu toate testele de anticorpi sunt similare şi nu toate pot confirma dacă persoana respectivă, deşi a avut contact cu virusul, are suficienţi anticorpi pentru a fi protejată de o viitoare contagiune.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button