Iohannis a atacat la CCR legea prin care Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare

Președintele Klaus Iohannis a trimis luni Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
„Similar stabilirii datei alegerilor locale, Parlamentul a optat pentru o soluție legislativă potrivit căreia data următoarelor alegeri pentru Senat și Camera Deputaților va fi stabilită de Parlament prin lege organică. Prin conținutul normativ, această reglementare încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și (5), pe cele ale art. 36, art. 37, art. 61, art. 63 alin. (1), (2) și (4), art. 69 alin. (2), art. 73 alin. (1) și (3) lit. a), precum și pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituție, pentru motivele prezentate în continuare”, se arată în sesizare.
În document se mai arată că, „analizând conținutul dispoziției derogatorii, constatăm că aceasta creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare. Apreciem că o atare modificare, realizată cu mai puțin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii și cea a securității raporturilor juridice”.
Sesizarea integrală poate fi consultată AICI.
- Revoltător: O româncă a murit după șoferul microbuzului cu care venea spre România a dat-o jos în Ungaria, pentru 50 de euro
Un caz extrem de grav și revoltător a avut loc într-un microbuz românesc care transporta muncitori în străinătate. O femeie de origine română și-a pierdut viața după ce a fost obligată să coboare din microbuz, în Ungaria, pentru că a refuzat să achite o sumă suplimentară de 50 de euro cerută de șofer. Cazul a … - Diaspora a trimis anual acasă 7 miliarde de euro. Oamenii abandonați de stat care țin în viață România
În fiecare lună, după ce orele muncite în străinătate se transformă în salarii, zeci de mii de transferuri pleacă din aplicațiile bancare și ajung în conturile unor bunici, părinți sau copii din România, scrie Cristian Popa, membru în CA al BNR, într-o opinie transmisă HotNews. Banca Națională începe din august 2025 să publice un set … - Federația Sindicală Hermes, plângere penală împotriva ministrului Daniel David pentru necorelarea salariilor în domeniul cercetării cu cele din învățământul superior
Federația Sindicală Hermes a depus o plângere penală împotriva ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, acuzând neaplicarea și ignorarea deliberată a prevederilor legale privind corelarea salariilor din domeniul cercetării cu cele din învățământul superior. Sindicaliștii susțin că, deși Legea nr. 183/2024 este în vigoare din iulie 2024 și stabilește fără echivoc această corelare, Ministerul Educației … - Uimitorul Fenomen Constanța! Demisionează toți baronii din funcții, unul după altul… fug de mănâncă pământul
Ce se întâmplă la Constanța nu mai poate fi explicat prin coincidențe sau simple „repoziționări politice”. În doar câteva zile, greii județului au părăsit scena pe rând: șeful organizației PSD, liderul PNL și președintele Consiliului Județean au demisionat aproape sincron, fără scandal public, fără explicații clare și fără tradiționalul „nu am nimic de ascuns”. Un … - Ciobanii protestează la AFIR: hoții de la stat au uitat să le plătească subvențiile
Un grup de fermieri a anunțat că vineri, 19 decembrie, vor demara o acțiune de protest în fața Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pentru că anul acesta nu și-au primit subvențiile, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș. Crescătoarea de oi din Harghita, Ioana Avirvarei, a declarat pentru Radio Tg.Mureș că în …