Social

Streinu Cercel îi ia locul lui Arafat: Dacă nu ne vaccinăm, putem să ajungem la mii de cazuri pe zi în câteva săptămâni

Dacă nu ne vaccinăm putem, să ajungem la mii de cazuri pe zi în câteva săptămâni, avertizează Adrian Streinu Cercel. Declarația a fost făcută în contextul în care luna august este plină de concedii și, deci, de aglomerație. Multe persoane nu poartă mască, susține medicul, deci transmiterea virusului este la ea acasă. „ Apariția unui nou val cu cazuri severe și cu internării în terapie va fi foarte greu de dus de lumea medicală”, a mai spus acesta.

Întrebat de ce sunt necesare noi restricții, Adrian Streinu Cercel a precizat că mai multe foruri la nivel mondial au ajuns la un consens privind debutul valului patru al pandemiei.

„Orice este posibil dar, repet, aceste măsuri restrictive sunt mai puțin importante. Important este că lumea trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că vaccinul este ceva extraordinar de util pentru noi. Din toate datele până acum s-a demonstrat că vaccinurile pot proteja împotriva tulpinii Delta.

Una este să te infectezi și alte este să faci boală. Am spus şi cu alte ocazii că vaccinurile protejează în interiorul organismului nostru și nu la nivelul mucoasei respiratorii sau mucoasei nazale. Ne putem infecta putem deveni pozitivi, vom transmite mai departe virusul, dar cu siguranță nu vom face o boală severă”, a declarat Adrian Streinu Cercel, la Antena 3.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button