Știrile 60m.RO

Strada e furioasă! „Magistraţii care fură pregătesc o dictatură”, „Demisia, Savonea”, „Jos Predoiu”

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei, unde manifestanţii au scandat lozinci împotriva preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, şi a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Jandarmii au stabilit iniţial un perimetru de desfăşurare a protestului, dar, ca urmare a creşterii numărului de participanţi, spaţiul a fost lărgit.

Având steaguri tricolore şi ale Uniunii Europene, vuvuzele, tobe, portavoce, manifestanţii au scandat lozinci precum „Magistraţii care fură pregătesc o dictatură”, „Fără prescripţie pentru corupţie”, „Demisia, Savonea”, „Jos Predoiu”, „Borfaşilor, daţi-ne justiţia înapoi”. Un moment aparte l-a constituit aprinderea a sute de luminiţe de la telefoane în timp ce protestatarii scandau: „Vă vedem!”.

De asemenea, protestarii au afişat pancarte cu mesaje ca „Lia, te aşteaptă puşcăria”, „La şmecheri se prescrie, la fraieri puşcărie”, „Justiţie, nu corupţie”, „Schimbarea începe unde începe curajul”.

În mijlocul protestatarilor a fost delimitat un spaţiu unde s-au aflat mai multe persoane cu megafoane care au dat tonul scandărilor. Tot acolo manifestanţii au adus o fotografie în mărime naturală a Liei Savonea, înfăţişată afişând mesajul ‘Asigur protecţie pentru corupţi’.

Participanţii la protest au adus şi o cruce de lemn inscripţionată cu textul „Justiţia română”, în jurul căreia au aşezat candele.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button