Politică
Stelian Ion, USR-istul ce s-a făcut handicapat ca să ia un apartament ANL, este propunerea pentru ministerul justiției

Stelian Ion este USR-istul care s-a declarat handicapat ca să poată obține o locuință de la ANL Constanța.
Și a reușit, în ciuda faptului că alți români ce aveau cu adevărat probleme fizice ar fi trebuit să fie beneficiarii acelei locuințe.
Exact acest om este acum propunerea USR pentru funcția de ministru a justiției.
- Procentul luat în calcul pentru indexarea pensiilor. Ministerul Muncii anunță și momentul în care se vor vira ajutoarele one-off
Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat că în analizele care se fac în prezent, împreună cu cei de la Casa de Pensii, se avansează o indexare a pensiilor cu un procent de 7,3%. Manole a precizat că indexarea se va face într-o singură tranșă, începând cu 1 ianuarie. Florin Manole: Ajutorul one-off va veni o … - Pensiile din noiembrie 2026 vin mai târziu pentru milioane de români: Diferența dintre cei care așteaptă poștașul și cei care primesc banii pe card
Pensionarii care primesc banii prin poștă trebuie să țină cont de calendarul lunii noiembrie: distribuirea începe luni, 2 noiembrie, deoarece prima zi a lunii cade duminică. Pentru cei care încasează pensia pe card, reperul rămâne intervalul 12–13 noiembrie. Diferența privește începutul distribuirii la domiciliu, în cadrul programului obișnuit de plată. În fiecare lună, pensiile sunt … - Cum le-a închis gura un italian celor care critică România: „De ce vizitezi România? Ca să faci ce?”
România a stârnit numeroase reacții pozitive în rândul turiștilor italieni, după ce un travel blogger a publicat pe rețelele sociale un mesaj despre prejudecățile legate de destinațiile turistice din țara noastră. Deși unii consideră că România nu are prea multe de oferit vizitatorilor, experiențele relatate de italieni arată contrariul. De la orașele istorice și castele … - Gigi Becali, despre George Simion: „Singurul defect este că e mincinos”
Gigi Becali șterge pe jos cu George Simion și îl numește mincinos. Gigi Becali desființează AUR în direct la România TV, acuzând formațiunea condusă de George Simion că urmărește interese de grup și numindu-l pe liderul partidului „mincinos”.Gigi Becali s-a revoltat, în direct la România TV, din cauza circului făcut de AUR la Arestul Central, … - Bufonul AUR fuge de presa reală în brațele influencerilor plătiți de partid și își mută cartierul general în cuibul „escrocilor” de la Camera de Comerț
Masca de „luptător anti-sistem” a lui George Simion s-a făcut țăndări, lăsând la vedere realitatea grotescă a unui bufon politic penibil, ajuns slugă cu normă întreagă la curtea oligarhului Gruia Stoica. Speriat de întrebările incomode ale jurnaliștilor pe care nu îi poate controla, președintele AUR s-a baricadat într-o bulă de propagandă ieftină: nu mai acordă …




