Mai întâi ar trebui să stabilim că piesa de teatru cu amânarea reformelor în justiție a fost gândită metodic în cele mai mici amănunte, inclusiv cu asumarea pierderii celor 230 mil € care ar fi trebuit să vină de la UE din PNRR, dacă am fi îndeplinit acest jalon cu nr. 215.
E clar că actuala clasa politică, mai mult deducită la infracționalitate cu banii publici și corupție endemică, decât la politici publice cinstite pentru cetățean, are nevoie de acest pact funcțional cu justiția, cu garantarea unei protecții pe termen lung, cu evidenta încălcarea separației puterilor în stat.
Chiar stabilirea datei de 28 pentru ședința CCR, într’o zi de duminică, între Crăciun și Anul Nou, dovedește că întregul plen CCR stia de dinainte că se va trage de timp și că opinia publică nu va reacționa deloc în vacanță, fiind prinsă între două sarmale, o țuică și o piftie.
Dar pentru că scandalul cu justiția din CCR e departe de a se stinge, cu șanse de a se inflama și mai tare, se va apela la o diversiune politică complexă. Astfel, foarte probabil, PSD va devansa ieșirea de la guvernare în prima jumătate a lunii ianuarie, prin demisii individuale ale miniștrilor săi, acoperind clocotul public de indignare printr’un scandal și mai mare al unei crize guvernamentale. Cu PSD pozând în victimă hărțuită și violată, desigur.
Oricum marele partid din Kiseleff stabilise deja să iasă de la guvernare la sfârșitul lunii ianuarie și să’l lase pe premierul Bolojan să facă reforme maxime singur. Pentru ca mai apoi, peste alte 2-3 luni, pe fondul tăierilor sângeroase și cu ajutorul sindicatelor sale gălăgioase, cu presiune socială uriașă data de inflație și impozite, să treacă o moțiune de cenzură prin care să trântească, ca salvatori ai lumii, actualul cabinet.
PSD este cumva și obligat să parcurgă acest scenariu politic, de reinventare prin ieșirea temporară de la guvernare, având altfel în față doar drumul sfârșitului politic și electoral, al irelevanței fără titular la palatele Cotroceni și Victoriei.
