Statul se împrumută tot mai mult de la populație: Românii, transformați în creditori de nevoie
Guvernul a atins un nou record negativ: peste 1,64 miliarde lei împrumutați de la populație în doar zece zile, prin titlurile de stat Fidelis. În lipsa altor surse de finanțare sustenabile, statul recurge tot mai agresiv la economiile cetățenilor, atrăgând sume considerabile cu dobânzi aparent atractive, dar care reflectă riscurile tot mai mari ale finanțelor publice.
Statul român continuă să își rostogolească datoriile pe spinarea populației, iar luna iunie a adus un nou vârf în această strategie: peste 1,64 miliarde lei atrași în doar zece zile prin a cincea ediție din 2025 a programului Fidelis. Ministerul Finanțelor, condus de Tánczos Barna, anunță cu mândrie aceste cifre record, însă ele ascund o realitate îngrijorătoare: bugetul de stat este tot mai dependent de banii românilor.
Dintre cele mai „populare” emisiuni, cea în lei pe doi ani, cu o dobândă de 7,35%, a strâns 318 milioane lei, prin 4.038 ordine. Dobânzile ridicate, precum cele de 6,5% la euro pentru 7 ani sau chiar aproape 8% la lei pentru 6 ani, pot părea atractive, dar semnalează tocmai faptul că riscul perceput de investitori este în creștere.
În total, emisiunile în euro au atras peste 221 milioane euro (echivalentul a aproape 1,1 miliarde lei), ceea ce înseamnă că românii au ajuns să-și plaseze economiile în împrumuturi către propriul stat, sperând că nu vor avea surprize la scadență.
Problema nu este lipsa încrederii populației, ci faptul că statul, în lipsa reformelor reale și a unei gestionări prudente a bugetului, continuă să își acopere cheltuielile prin împrumuturi masive. Această dependență de piața internă ridică semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea fiscală pe termen mediu și lung.
Faptul că în doar o lună s-au depășit 1,6 miliarde lei împrumutați de la cetățeni ar trebui să fie un semnal de alarmă, nu un motiv de celebrare. Mai ales într-un context economic în care inflația persistă, iar presiunea pe bugetul public crește odată cu promisiunile electorale și costurile fixe tot mai mari ale statului.
