Statul român ignoră violența domestică: peste 61.000 de victime, dar agresorii rămân protejați
În prima jumătate a anului 2025, poliția a fost chemată să intervină în peste 61.000 de cazuri de violență domestică. Deși cifrele sunt șocante, statul român continuă să trateze această criză ca pe o notiță de subsol. Legile sunt slabe, ordinele de protecție vin prea târziu, iar agresorii scapă cu pedepse minime. România nu are o problemă de siguranță în familie. Are o problemă de nepăsare instituțională.
Într-o țară în care violența domestică face victime zilnic, autoritățile par să privească în altă parte. Conform datelor transmise de Inspectoratul General al Poliției Române, în primele șase luni ale anului 2025, polițiștii au intervenit în 61.431 de cazuri de violență domestică. Iar asta este doar partea vizibilă a icebergului. Mii de alte cazuri rămân neraportate, îngropate în tăcere, frică și neîncredere într-un stat care nu își apără cetățenii.
Cea mai întâlnită formă de agresiune? Loviri sau alte violențe – reprezentând 56% dintre fapte (12.807 cazuri). Cu toate acestea, răspunsul autorităților este același ca în fiecare an: pasivitate, statistici sterile și zero măsuri concrete.
Deși în primele luni din 2025 au fost emise 6.483 de ordine de protecție, acestea ajung prea târziu – adesea după ce victimele au fost bătute, amenințate sau terorizate în propriile locuințe. În multe cazuri, ordinele nu sunt respectate, iar statul nu face nimic să le apere. Practic, femeile sunt obligate să trăiască sub pază proprie, în timp ce agresorii circulă liberi, protejați de un sistem juridic blând și ineficient.
Din 2020 până în 2024, numărul ordinelor de protecție a crescut de la 8.210 la 13.151. O creștere aparent pozitivă, dar care nu reflectă o victorie a sistemului, ci un eșec monumental în prevenție. Ordinele de protecție nu înseamnă siguranță. Sunt, cel mult, o iluzie juridică într-un stat care își abandonează victimele.
Statul român nu face educație, nu susține refugii pentru victime, nu investește în consiliere psihologică și nu intervine rapid. Polițiștii sunt adesea depășiți sau lipsiți de empatie, iar judecătorii aplică legea cu reținere. Agresorii știu asta. Și profită.
Sistemul de justiție, în loc să fie un scut, devine o complicitate tăcută. De la anchetatori la procurori și până la guvern, toți mimează grija pentru victime. Între timp, oamenii sunt bătuți, terorizați, traumatizați, iar statul contabilizează din pix.
România nu are doar o problemă de violență domestică. Are o problemă profundă de stat eșuat, de instituții care tratează viața și siguranța cetățenilor cu indiferență criminală. Fără legi ferme, fără protecție reală și fără voință politică, violența din casele românilor va continua. Iar sângele vărsat va fi, tot mai mult, pe mâna statului.
