Statul român este dușmanul tăcut al familiilor. Copiii, ignorați, disprețuiți, abandonați
În timp ce guvernele din Europa investesc serios în sprijinul pentru copii și părinți, statul român își bate joc de familii cu o răceală criminală. Doar 284 de euro pe cap de locuitor sunt alocați pentru prestații familiale , printre cele mai mici sume din UE. În loc să ajute, statul pune piedici. În loc să susțină, taie. În loc să investească în viitor, calcă în picioare prezentul familiilor românești.
Statul român nu doar că nu sprijină familiile. Le sabotează. Își întoarce spatele la nevoile lor, le ignoră, le lasă să se descurce singure într-un sistem care nu oferă nimic altceva decât promisiuni deșarte și sprijin simbolic. În anul 2022, potrivit Eurostat, România a cheltuit doar 284 de euro pe cap de locuitor pentru prestații familiale, în timp ce media Uniunii Europene a fost de 830 de euro. Diferența este revoltătoare. Inacceptabilă. Și mai ales, intenționată.
Țările cu cele mai mari prestații familiale pe cap de locuitor:
• Luxemburg: 3.789 euro
• Danemarca: 1.878 euro
• Germania: 1.616 euro
Țările cu cele mai mici prestații familiale pe cap de locuitor:
• Bulgaria: 211 euro
• Grecia: 264 de euro
• Cipru: 277 euro
• România: 284,31 euro
Aceasta nu este doar neglijență. Este o alegere politică. Un calcul rece al statului român care, în loc să vadă în copii o prioritate națională, îi tratează ca pe o cheltuială inutilă. Copiii în România nu sunt protejați, sprijiniți sau valorizați. Sunt lăsați de izbeliște, crescuți cu eforturi personale imense, într-un sistem care nu doar că nu ajută, ci apasă constant pe umerii familiilor.
În încercarea de a-și cosmetiza incompetența, autoritățile vin cu un alt argument: cică „aproape 12% din totalul cheltuielilor de protecție socială merg către prestații familiale.” O minciună elegant ambalată. Realitatea? Procentul este mare pentru că restul sistemului e jalnic. Împărțim dintr-un buget minuscul, iar autoritățile se așteaptă să fim recunoscători.
Statele membre UE cu cele mai scăzute ponderi ale prestaţiilor familiale în totalul cheltuielilor de protecţie socială: • Cipru: 4,6%
• Ţările de Jos: 4,7%
• Portugalia: 5,3%
Statele membre UE cu cele mai mari ponderi ale prestaţiilor familiale în totalul cheltuielilor de protecţie socială:
• Polonia: 15,6%
• Luxemburg: 14,8%
• Estonia: 12,4%
• România: puţin sub 12%
Dar ce înseamnă, în fond, aceste procente? Că statul român alocă „mult” din nimic. Că face dintr-o rușine un pretext pentru laude. Că acoperă sărăcia politicilor sociale cu manipulări statistice.
Între timp, realitatea din teren este crudă: părinți care se chinuie să acopere cheltuielile lunare, copii care cresc fără sprijin educațional, lipsă de creșe, lipsă de asistență, lipsă de direcție. Totul se face pe cont propriu. Statul e absent. Statul e mut. Statul e paralizat. Sau, mai grav: statul alege să nu facă nimic.
Într-o țară în care natalitatea se prăbușește, în care milioane de tineri au plecat, în care familiile nu mai au încredere că pot construi un viitor aici, statul român ar fi trebuit să intervină ferm, clar, susținut. Dar nu. În schimb, vine cu sume ridicole, cu promisiuni goale și cu discursuri ipocrite.
Acesta nu mai este doar un eșec social. Este un act de trădare față de familii. O trădare liniștită, rece și constantă, care ne spune, în fiecare zi, că pentru statul român, copiii nu contează.
Și, dacă statul nu investește în copii, atunci în ce mai investește? În pensii speciale? În sinecuri? În festivaluri și „proiecte strategice”? În orice altceva decât în viitorul acestei țări?
Statul român nu a uitat de familii. Le-a abandonat cu bună știință.
