Știrile 60m.RO

Statul opresiv încearcă eliminarea candidaților care nu sunt pe placul Sistemului! Este momentul acum, mai mult ca niciodată, să ne unim forțele! Democrația noastră e în pericol!

Niciodată în România ultimilor 24 de ani nu am asistat la asemenea abuzuri electorale precum în acest an. Pe 9 iunie am asistat la niște alegeri fraudate, la niște alegeri comasate în mod neconstituțional pentru ca partidele-sistem PSD și PNL să guverneze încă zece ani de acum înainte.

Iar astăzi, în perspectiva unor alegeri prezidențiale și parlamentare care vor avea loc practic simultan, procurori, judecători, Curtea Constituțională și toate celelalte componente ale sistemului represiv acționează în mod concertat pentru a anihila orice opoziție politică reală.

Decizia de a invalida, într-o ședință închisă și deocamdată fără o motivare publică o candidatură la funcția supremă este inacceptabilă pentru un stat de drept, indiferent cine ar fi acea persoană.

Ne aflăm într-un moment crucial, poate cel mai important moment din ultimii 24 de ani pentru România, un moment în care dictatura absolută și închinarea țării față de puterile străine este la apogeu.

Din 1989 încoace nu s-a mai întâmplat așa ceva. Aștept, formal, motivarea Curții Constituționale care să consacre ceea ce de fapt știm deja cu toții: trăim într-un stat represiv, totalitar, polițienesc, care închide gura celor care se opun sistemului.

După cum vă amintiți, în luna iunie, cu doar trei zile înaintea alegerilor europarlamentare și locale, am fost ridicați de pe stradă într-o acțiune care a implicat peste 100 de polițiști, procurori. Ne-au fost ridicate telefoanele mobile și laptopurile iar colegii noștri au fost ținuți la audieri toată ziua. Repet, cu trei zile înainte de alegeri! Un comunicat dat de către Parchetul General afirma atunci că eu aș fi complotat, că aș fi falsificat semnături. Între timp au trecut deja patru luni și nu s-a mai făcut nimic în acel dosar!

Doamna Iovanovici-Șoșoacă a greșit de multe ori, și adesea impardonabil, față de mine și față de AUR. Dar, dincolo de lucrurile pe care le-a afirmat despre noi, dincolo chiar și de faptul că mi-a atacat familia și multe altele, consider totuși inacceptabil să nu-i permiți să candideze. Curtea Constituțională nu trebuie să decidă cine poate candida și cine nu.

Asistăm în esență la un atac direct și fățiș la adresa suveraniștilor români, la adresa celor care refuză să se supună în mod docil și rămân neclintiți în fața sistemului opresiv. Zilele următoare ne putem aștepta la împlinirea a tot ceea ce am avertizat în ultima vreme: la represiune din partea statului totalitar, la amenințări, chiar și la încercări de lichidare a noastră.

După această decizie profund nedemocratică mă aștept ca acești judecători de la Curtea Constituțională, unelte ale regimului Iohannis, împreună cu sistemul de procurori instrumentalizați politic, să se năpustească și asupra AUR. Lucrurile care se întâmplă în acest moment sunt extrem de grave și, din păcate, mă tem că ceea ce vedem este doar începutul.

Le este frică de forța suveraniștilor. Le este teamă că, după 35 de ani de concubinaj politic PSD-PNL, putem da României un președinte patriot, un președinte suveranist, care să țină cu românii.

AUR reprezintă prima mișcare autentică, prima mișcare puternică, prima mișcare reprezentativă, care se luptă cu șanse împotriva acestor tâlhari care au distrus România. Un lucru este însă esențial: să existe unitate! Să strângem rândurile! Nu avem nevoie de dezbinare. Au încercat să ne dezbine pe noi, suveraniștii, prin plantarea în cursă a tot felul de candidați iepurași a căror singură misiune este aceea de a fragmenta voturile patrioților.

Trebuie să rezistăm, să ne unim, iar la cele trei runde de alegeri să nu ne împrăștiem votul în mai multe direcții, pe falși suveraniști care candidează cu aprobarea și binecuvântarea Sistemului.

Mărturisesc că sunt extrem de îngrijorat de felul în care se vor desfășura aceste alegeri decisive pentru România.

Însă, în pofida tuturor atacurilor, intimidărilor și tentativelor de șantaj sistemului, eu nuvoi ceda. Rămân în luptă până la ultimul meu strop de energie și voi candida pentru ca România să aibă în sfârșit un președinte care să țină cu românii. Candidez pentru Radu al meu care are 5 luni și pentru toți copiii României care merită să aibă aceleași șanse.

Eu candidez pentru acea jumătate din Românie care este uitată astăzi, cea din mediul rural, pentru țăranii români, pentru agricultorii români, pentru cei care vor să muncească la ei acasă.

Eu candidez pentru ca țara asta să aibă o justiție corectă, care să nu mai comită abuzuri, și pentru o Curte Constituțională care să fie aleasă de popor, nu de Iohannis, de Marcel Ciolacu și de Nicolae Ciucă. O Curte care să nu fie folosită drept pion politic și să nu mai încalce sfidător voința poporului, așa cum s-a întâmplat bunăoară și la referendumul de demitere a lui Băsescu din 2012.

PSD și PNL ne conduc de aproape 35 ani. Sunt pregătit să duc această luptă la bun sfârșit și sper, așteptând motivarea Curții Constituționale, ca toți patrioții să înțeleagă importanța momentului, să strângă rândurile și să se mobilizeze. Avem o șansă unică să scăpăm de cei de la PSD și de anexa lor mai mică și mai proastă de la PNL. Ei guvernează împreună și îl slujesc pe Klaus Werner Iohannis.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button