Statele Unite au acordat Poloniei un împrumut de două miliarde de dolari pentru modernizarea armatei
Statele Unite au acordat Poloniei un împrumut direct de două miliarde de dolari pentru modernizarea armatei, a anunţat luni Departamentul de Stat de la Washington, într-un comunicat preluat de dpa, transmite Agerpres.
Documentul american arată că astfel de credite, cunoscute ca FMF (Foreign Military Financing – finanţare militară pentru străinătate), sunt „un instrument de cooperare pentru securitate rezervat unora din cei mai importanţi parteneri de cooperare în domeniul securităţii”.
„Polonia este un aliat de bază al SUA, iar securitatea Poloniei este vitală pentru apărarea colectivă a flancului estic al NATO”, a subliniat Departamentul, adăugând că „pe lângă rolul central de sprijin pentru facilitarea asistenţei internaţionale pentru Ucraina vecină, Polonia şi-a demonstrat angajamentul de nezdruncinat pentru întărirea securităţii regionale, prin investiţiile sale solide în cheltuielile de apărare”.
Guvernul american asigură 60 de milioane de dolari pentru acoperirea costurilor împrumutului, ceea ce – conform aceluiaşi comunicat – „va facilita accelerarea modernizării apărării Poloniei prin susţinerea achiziţiilor urgente de echipamente şi servicii pentru apărare din Statele Unite”.
Polonia urmăreşte să îşi modernizeze capacităţile de apărare în contextul invaziei ruse în Ucraina şi are ca obiectiv pentru anul acesta cheltuieli pentru apărare de 4% din PIB, dublu faţă de nivelul agreat de NATO. În acest scop, guvernul de la Varşovia a încheiat deja acorduri în valoare de câteva miliarde de dolari cu partenerii de la Washington şi Seul, pentru dotarea armatei terestre şi a forţelor aeriene.