Florin Cîțu: STS va face implementarea certificatului verde european

Serviciul pentru Telecomunicații Speciale (STS) se va ocupa în România de implementarea certificatului verde european, dar deocamdată un astfel de document nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene, a declarat miercuri premierul Florin Cîțu.
„Detaliile au fost trimise către STS de foarte mult timp. STS face implementarea. Deocamdată nu e gata, nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene. Sunt doar nişte informaţii pe care le avem, despre modul în care să îl construim. Aşa cum am spus de fiecare dată, sperăm ca o astfel de măsură nu va discrimina cetăţenii şi, din punctul nostru de vedere, aşa cum spunea şi domnul preşedinte al României, este doar datorită sau din cauza unor elemente medicale, deci dacă sunt probleme medicale, să poţi să circuli cu acest certificat verde. În momentul în care toată Europa o să fie vaccinată şi în România majoritatea persoanelor vor fi vaccinate, s-ar putea să nu mai fie nevoie de acest certificat verde”, a declarat Florin Cîţu.
- Ciprian Ciucu, un mincinos patologic – personaj slinos înhaitat cu mafia din Sectorul 6
Ciprian Ciucu, prezentat de propaganda PNL drept „primarul performant” și „marele salvator al Capitalei”, își construiește imaginea pe un munte de minciuni, contradicții și scandaluri de integritate care îl urmăresc de ani de zile. În realitate, Ciucu este unul dintre cele mai controversate personaje politice ale Bucureștiului, un primar care a știut să se lipească … - Cele mai scandaloase cinci puncte din planul american de pace pentru Ucraina
Planul Statelor Unite de a pune capăt războiului din Ucraina nu doar că favorizează Rusia, agresorul și pedepsește victima. El arată și cât de puțin mai consideră Washingtonul că Europa este esențială pentru propria sa securitate, scrie Ivo Daalder, fost ambasador SUA la NATO, în timpul președintelui Barack Obama, în American Abroad. Vineri dimineață, vicepreședintele JD Vance … - INS: În Oltenia, aproape o treime din populație trăiește sub pragul de sărăcie, în București sunt 4%
După ani de creștere economică solidă, România a reușit să reducă rata sărăciei relative la 19% în 2024, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, arată datele Institutului Național de Statistică, publicate zilele trecute. Cu toate acestea, peste 3,6 milioane de români trăiesc încă sub pragul de sărăcie, iar diferențele între regiuni și categorii sociale … - Bolojan îi ”jefuiește” și pe fermieri: solariile, răsadnițele, serele, silozurile și depozitele de cereale vor fi impozitate
O nouă lovitură pentru fermieri începând cu anul viitor. De la 1 ianuarie, aceștia vor fi obligați să plătească impozit pentru solarii, răsadnițe, silozuri și depozite agricole, după ce noul Cod Fiscal extinde lista construcțiilor impozabile. Deși autoritățile susțin că taxele vor fi la o cotă redusă, măsura va crește costurile pentru micii producători, care … - Un angajat CE Oltenia plânge pentru că, la 58 de ani, va fi dat afară în numele austerității lui Bolojan
Situație critică pentru numeroși angajați ai Minprest Rovinari, care urmează să fie concediați în urma planurilor de restructurare ordonate de Ilie Bolojan. La protestele organizate în Tg. Jiu, un angajat de 58 de ani, care a aflat că este foarte posibil să plece acasă, nu s-a putut abține și a izbucnit în lacrimi. Protestele sunt … - Bolojan despre creşterea impozitelor pe proprietaţi la persoanele fizice: Era necesară!
Premierul Ilie Bolojan a declarat despre creşterea impozitelor pe proprietaţi la persoanele fizice, de la începutul anului viitor, că era necesară această măsură, pentru că era un angajament al României, încă de anii trecuţi, pentru că ponderea acestor impozite în PIB, era mult mai mică decât media UE. ”Nu putem corecta deficitul, care anul trecut … - JD Vance spune că pacea în Ucraina trebuie să urmeze trei pași. „Pacea nu va fi făcută de politicieni ratați care trăiesc în lumea basmelor”
Vicepreședintele american JD Vance spune că orice plan de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina ar trebui să păstreze suveranitatea ucraineană și să fie acceptabil pentru ambele părți, dar este o „fantezie” să crezi că Ucraina va câștiga dacă SUA îi livrează mai multe arme sau bani, transmite Reuters. „Există o fantezie conform căreia … - Bolojan și Boc, huiduiți pe stradă: Demisia!
Ilie Bolojan a fost huidut de români în timp ce se plimba pe străzile din Sighetul Marmației. Oamenii i-au cerut premierului să-și dea demisia, chiar înainte ca acesta să se întâlnească cu tinerii liberali la o școală din localitate. Reacția lui Ilie Bolojan și a lui Emil Boc, dar și a celor care îi însoțeau, … - Impozitele pentru autoturismele mai vechi vor exploda din 2026
Ilie Boloajn le dă o nouă lovitură românii săraci! Șoferii cu mașini vechi vor fi taxați cu până la 20%. Este noua măsură cu care Bolojan vrea să aducă bani la buget și să reducă poluarea, iar cei mai afectați sunt românii care nici nu-și pot permite să își schimbe mașina. Noul impozit auto pentru … - Putin ameninţă să cucerească şi mai multe teritorii, dacă Ucraina nu acceptă planul american care arată ca o capitulare a Kievului
Preşedintele rus Vladimir Putin ameninţă, vineri, într-o reuniune guvernamentală transmisă în direct la televizor, să cucerească şi mai multe teritoriu ucrainean, dacă Ucraina nu acceptă planul american. Planul propus de către Statele Unite în Ucraina poate ”servi ca bază a unei rezolvări definitive” a războiului, a declarat liderul de la Kremlin. ”El poate servi ca …