Politică

SRI va avea dreptul să opereze în străinătate, iar SIE pe teritoriul României

Serviciul Român de Informații (SRI) va putea desfășura operațiuni în străinătate, cu consultarea SIE, potrivit noului proiect de lege privind funcționarea SRI aflat în dezbaterea coaliției de guvernare.

SRI va putea face aceste operațiuni doar dacă acestea sunt ”în strânsă conexiune cu activităţi specifice securităţii naţionale pe care le desfăşoară pe teritoriul României”, potrivit proiectului citat.

De drepturi similare se va bucura și Serviciul de Informații Externe, potrivit proiectului privind funcționarea SIE. Astfel, SIE va putea desfășura operațiuni pe teritoriul României în cooperare cu SRI sau, atunci când acestea sunt în strânsă conexiune cu activități punctuale din străinătate, cu consultarea prealabilă a SRI, potrivit proiectului citat.

SRI a mai fost implicat și până acum în operațiuni în străinătate, deși în legea actuală de funcționare nu era menționată explicit această posibilitate. Cel puțin două cazuri sunt celebre: aducerea în țară din Indonezia a lui Nicolae Popa, fostul locotenent al lui Sorin Ovidiu Vîntu, și repatrierea ziariștilor răpiți din Irak.

Coaliția de guvernare dezbate proiectele legilor securității naționale, un pachet mai amplu de legi care privesc funcționarea și organizarea serviciilor de informații, a armatei, ministerului de Interne și CSAT. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe 27 mai că proiectele sunt analizate în cadrul fiecărui partid din coaliție, iar într-o săptămână vor intra în dezbaterea Guvernului, pentru a fi trimise la Parlament

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button