Știrile 60m.RO

Spor de obezitate la Primăria Cluj-Napoca: când burta devine criteriu de salarizare

La Cluj-Napoca, angajații Primăriei sunt răsplătiți generos pentru condițiile „medicale” de muncă, într-un spectacol al absurdității administrative. Așa-numitul „spor de obezitate” revine în forță, costând contribuabilii peste 700.000 de euro anual. În loc să se trateze cauza reală, adică sănătatea și condițiile de lucru, administrația locală preferă să pună pansament pe rană cu bancnote.

Dacă ați crezut că România a terminat cu glumele proaste transformate în politici publice, Primăria Cluj-Napoca vine să vă contrazică: revine „sporul de obezitate”, un bonus salarial care transformă surplusul ponderal și condițiile de birou într-un prilej de majorare a veniturilor.

Acordat sub masca „condițiilor de muncă medicale”, sporul presupune plăți suplimentare de până la 16% din salariu pentru toți cei aproape 1.000 de angajați ai instituției, de la funcționari și polițiști locali, până la portari. În total? Peste 700.000 de euro anual. O sumă care s-ar putea investi, spre exemplu, în prevenție, ergonomie, aer condiționat sau să fim radicali, o sală de sport.

Dar nu, în loc să combată problemele reale din sistem, aerul prost, mobilierul de pe vremea lui Funar sau stresul acumulat de la lipsa de digitalizare, administrația a ales varianta rapidă: dăm bani în plus și ne facem că muncim.

Între 2022 și 2025, peste 250 de angajați s-au îmbolnăvit, deși beneficiile financiare „pentru sănătate” curgeau lună de lună. Ironia este completă: bonusuri ca să te simți rău la muncă, fără nicio intenție clară de a schimba mediul în care te îmbolnăvești.

În alte țări, problemele de sănătate la locul de muncă sunt un semnal de alarmă pentru reforme reale. La Cluj-Napoca, ele sunt un motiv să mărești salariul. Cum se numește asta? Performanță administrativă pe stomacul gol… de etică.

Când finanțele locale sunt drămuite cu lupa și fiecare cent contează, astfel de practici arată clar prioritățile: nu contează eficiența sau binele public, contează cum îți menții liniștea în instituție. Și, aparent, câțiva centimetri în talie pot deveni un atu în carieră.

Așa că, dacă plănuiești o carieră în administrația locală, uită de cursuri, de examene sau de competență. Investește într-un scaun incomod, un ficat gras și niște analize modificate. Sporul te așteaptă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button