Politică

Spitalul mobil Iași: 11 milioane de euro furate de PSD și PNL

La mijlocul lunii octombrie, Complexul medical modular de la Lețcani va împlini 4 ani de la primirea primilor pacienți cu Covid. Dacă, atunci, spitalul mobil era plin de lume – personal medical și bolnavi – astăzi locul este pustiu, relatează Ziarul de Iași.

Parcul Agroindustrial Transagropolis, locul în care este acum amplasat spitalul, găzduia în fiecare lună septembrie, Târgul pentru fermieri Agralim. Din 2020, parcul a primit cu totul altă destinație.

Singurul parc construit și administrat de Consiliul Județean până astăzi are curtea ocupată cu cele 100 de containere ale Spitalului mobil/ modular. O singură firmă (Țac Țac SRL) mai folosește constant frigiderele încăpătoare ale parcului, care inițial erau destinate tocmai micilor producători agricoli.

De la drumul național/ european, parcul de containere se vede altfel: nu mai e perfect alb, ca atunci când au fost aduse din Turcia. Oricine poate să remarce rugina care se instalează încet pe panouri. Spitalul este bine păstrat, în conservare – sună expresia oficială, dar de fapt îmbătrânește. Modulele și cea mai mare parte a instalațiilor și echipamentelor au ieșit din perioada de garanție.

De altfel, cele mai multe containere sunt deschise o dată pe an, se face inventarul interiorului și ușile se sigilează la loc. Ultima inspecție de acest fel a fost în aprilie.

Pentru că cele 102 module au ajuns cu întârziere, iar instalarea echipamentelor și punerea în funcțiune a spitalului au depășit cele 60 de zile prevăzute în contract, furnizorul turc a fost penalizat consistent și costul întregului spital a ajuns la aproximativ 11 milioane de euro.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button