Șoșoacă linge bocancul ocupanților

Președintele S.O.S. România și europarlamentara Diana Iovanovici-Șoșoacă, se află în aceste zile la Soci, în Rusia, unde participă la Congresul BRICS – Europa.
Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii politice prin care este anunțată vizita sa, Șoșoacă este descrisă ca diind „vocea activă a României în promovarea diplomației parlamentare”.
Europarlamentara a publcat și poze cu participarea sa la Congresul BRICS – Europa, adăugând că „pentru prima dată, România are un reprezentant”.
Potrivit SOS România, Șoșoacă a participat alături de reprezentanții mai multor state la o reuniune restrânsă de nivel înalt prezidată de Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate.
„Discuțiile s-au concentrat pe analiza principalelor conflicte aflate în desfășurare la nivel global, nu doar militare, ci şi sociale, economice și morale. Dezbaterile au avut ca scop identificarea unor posibile direcții de soluționare, prin dialog, responsabilitate politică și diplomație parlamentară. La reuniune s-a aflat si Pierre de Gaulle, nepotul generalului francez Charles de Gaulle”, a transmis partidul.
Discursul său a fost extrem de apreciat de către Medvedev, care l-a considerat „brilliant”.
„În intervenția sa, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă a subliniat necesitatea schimbării paradigmei diplomatice, pledând pentru un comportament bazat pe normalitate, respect, reguli și principii reale ale diplomației și educației politice. Europarlamentarul a accentuat ideea că este nevoie de acțiuni ferme, nu doar de formule diplomatice formale, atunci când drepturile fundamentale ale oamenilor sunt încălcate”, au spus reprezentanții SOS România.
Potrivit sursei citate, „într-un gest de respect și apreciere” Medvedev a stat lângă Diana Șoșoacă în fotografia oficială, acesta fiind „un gest remarcabil”.
Anterior, Șoșoacă s-a întâlnit și cu președintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale din Duma de Stat a Federației Ruse, Leonid Sluțki.
Dmitri Medvedev este cunoscut pentru declarațiile sale belicoase, amenințând de mai multe ori, de la începutul războiului în Ucraina, atât NATO, cât și Uniunea Europeană și România.
De asemenea, Rusia se opune aderării Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană.