Soroșistul Hurezeanu lovește din nou: Alianța cu SUA e acum valabilă. Americanii acum au făcut rușilor concesii mai mari decât Chamberlain și Daladier în 1938, la Munchen
Alianța cu SUA: Până acum e valabilă. Noi vrem să o menținem și să o intensificăm, să întărim bazele militare americane. Vrem să avem un rol în ceea ce privește principiile. Acestea sunt puse la îndoială. Ele pot suferi transformări, iar aceste transformări sunt rapide, sunt foarte precipitate și vom vedea cum evoluează lucrurile, a declarat ministrul român de externe Emil Hurezeanu la RFI.
Despre paralela Munchen 1938-Munchen 2025. ”Carl Bildt [politician și diplomat suedez, fost prim-ministru] pe care l-am revăzut și la München, a spus că ceea ce au făcut americanii acum în raport cu rușii sunt concesii multiplicate, mult mai mari decât cele făcute de Chamberlain și Daladier în 1938, la Munchen. Cred în modelele istorice, cred în posibilitatea repetării în întregime, dar mai ales parțiale a acelorași metafore sau modele.Dar cred și în posibilitatea de creativitate disruptivă la care ne obligă situația”, a mai spus Hurezeanu.
„La Munchen l-am zărit la un moment dat pe Richard Grenell, pe unul din aceste coridoare în care toată lumea sa salută sau vorbește cu toată lumea. L-am abordat, i-am spus: ne cunoaștem de la Berlin, de pe vremuri, când eram amândoi ambasadori. N-am avut pretenția că mă și recunoaște, dar în fine… Cunoști mai degrabă tu un ambasador american mai ales, care are, o să zic așa, o postură, o faimă internațională, cum este cazul domniei sale. Am avut o discuție informală în care am vorbit despre ce se întâmplă în România. M-a întrebat : ați avut alegeri? Veți avea alegeri? Da, în fine. Și la un moment dat l-am întrebat, pentru că ajunsesem în situația în care el se îndrepta spre ieșire, dacă vine la București. Și atunci mi-a spus: nu, nu o să vin. Și a spus. mă interesează soarta fraților Tate. N-am simțit-o decât ca pe o repetare a unei stări de fapt pe care o cunoșteam. De altfel, a și spus, așa cum se știe, că n-a fost o formă de presiune”, și-a spus versiunea ministrul român de externe despre discuția cu trimisul special al lui Trump.