Opinii

Sorin Ovidiu Vîntu: România se pregătește să intre în război din cauza americanilor și actualei clase politice

România se pregătește să intre în război, avertizează Sorin Ovidiu Vîntu în clipul său obișnuit de pe Facebook.

Sorin Ovidiu Vîntu susține că din cauza americanilor România va fi atrasă în război și le transmite tuturor să se pregătească pentru ce e mai rău.

„România va intra în război, se pregătește. Americanii au decis să trimită trupe NATO în Ucraina, chipurile trupe de menținere a păcii. Cretinii ăia vor să ne târâie în război și vor reuși. Cu actuala clasă politică clar vor reuși. Deci pregătește-te pentru ce e mai rău”, a declarat Sorin Ovidiu Vîntu.

Mai mult, Sorin Ovidiu Vîntu s-a declarat convins de faptul că omenirea se va confrunta cu un nou război mondial.

„Îți spuneam că singura mișcare pe care o vor face chinezii e aceea de a crea o alianță militară cu rușii. Iată că lucrurile se întâmplă. Fac exerciții militare cu mai multe țări. Dar Rusia și China contează în primul rând. Generație, sunt convins că vom avea un război mondial. Și asta din cauza nenorociților care trag sforile în America”, a continuat el.

Sorin Ovidiu Vîntu: „Dacă soldaţi români ajung în război, va fi pentru ca America să-şi păstreze supremaţia mondială. Merită?”

În clipul video precedent, afaceristul vorbea tot despre alianța militară dintre China și Rusia. SOV explica că Statele Unite ale Americii provoacă China, în speranţa izbucnirii unui nou război pentru că, în opinia sa, SUA se află aproape în faliment, iar conflictele armate în care se implică ţin ţara „pe linia de plutire”.

„Evident ca America a bagat iar batul prin gard ca sa-i irite pe chinezi. America este un stat intr-o putrefactie morala absoluta. Un stat corupt pana la molecula. Ce ofera America? Razboaie, Coca Cola, junk food si Hollywood. Asta ofera America, tara pe care o pupa o gramada de influenceri in fund. Incearca sa mai genereze un razboi, in Taiwan de data aceasta.

De ce? Pentru ca aceasta tara este, printre altele, falita. Nu va reusi sa-si plateasca datoriile nici intr-o mie de ani, doar razboaiele o tin pe linia de plutire. A reusit sa distruga Europa, pentru ca Europa este distrusa, economic vorbind. Au reusit sa strice armonia dintre Europa si Rusia, o simbioza aproape perfecta. Au reusit sa genereze razboiul din Ucraina, folosind un papagal, pe Zelenski, pe care il pupa toti in fund. Nenorocitul ala, mafiotul ala sinistru. De ce il sustine statul roman? De prost. Pentru ca anumiti indivizi vor sa ocupe anumite functii, dupa ce isi pierd posturile actuale.

Si asta in detrimentul natiei romane, care este intr-o situatie economica de rahat. Cu toate astea, ati avut aproape 6 miliarde de euro sa cheltuiti pe concedii, fara sa luati in calcul ca vine iarna.

Deci despre China. De-a lungul timpului, SUA si-a construit nave de razboi, portavioane si baze militare pentru a izola China. Plasate in insula Jeju, a Coreei de Sud, in Okinawa, in Insulele Marshall, unde isi faceau experimente nucleare, ucigand populatia insulelor, iar cei care nu au fost omorati duc si azi povara bolilor generate de radiatiile de acolo. Si in Australia, unde sunt baze militare nucleare.

Deci de mult americani au izolat China, dincolo de figurile lui Xi Jinping, de amenintarile fara acoperire, nu poate face altceva decat o alianta militara cu Rusia. Da, Rusia si China bat America, o bat de-i suna apa in cap, dar singura nu, nu poate face nimic. Deci urmeaza sa ne asteptam la o alianta militara intre China si Rusia, moment in care suprematia Americii va disparea.

Stiti ca au inceput sa fie chemati cetateni romani de catre armata romana sa fie fisati. Daca se ajunge ca soldati romani sa fie implicati in razboi, sa-si lase oasele pe acolo, va fi pentru ca America sa-si pastreze suprematia mondiala. Merita?”, a spus Sorin Ovidiu Vîntu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button