Știrile 60m.RO

Sorin Mateescu (AUR): Ministerul Educației ignoră abuzurile grave care au loc la o școală din București

După ce senatorul AUR Sorin Mateescu a dispus deschiderea unei anchete în cazul învățătoarei Georgeta Oprea de la Școala Gimnazială nr. 128 din București, care este acuzată de comportament abuziv față de copiii din ciclul primar, Ministerul Educației susține, contrar realității, că nu există sesizări referitoare la abuzurile cadrului didactic.

Cadrul didactic este acuzat de bullying față de elevi, de încălcarea normelor deontologice, de segregare pe motiv de gen, abuz emoțional. În plus, învățătoare întreprinde acte ilegale prin moduri de organizare forțată a taberelor de vară, fără a informa conducerea școlii și a depune actele necesare conform procedurilor legale, susțin părinții. Potrivit informațiilor, președintele Comitetului de Părinți din Școala Gimnazială nr.128, împreună cu un număr de cel puțin 10 părinți din respectiva unitatea educațională, au depus în ultimii ani un șir de memorii fără răspuns la Inspectoratul Școlar Sector 5 și cel al Municipiului București.

Direcția Control din cadrul Ministerului Educației a efectuat o acțiune de control la Inspectoratul Școlar al Municipiului București și la Școala Gimnazială nr. 128, Sector 5, în perioada 21-23 februarie. Nu au fost identificate petiții/sesizări de la părinți/conducerea unității școlare referitoare la abuzurile doamnei Georgeta Oprea”, se arată în răspunsul Ministerului Educației.

Situația este deosebit de gravă, în condițiile în care învățătoarea Georgeta Oprea susține că are susținerea ISMB și a diverșilor inspectori școlari din București și nimeni nu se poate atinge de persoana ei. În ciuda numeroaselor plângeri și petiții, Ministerul Educației dorește ca acest caz să fie uitat tacit, fiind parte la abuzuri la nivelul unor elevi din ciclul primar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button