Politică

Sorin Lavric, senator AUR: La prezidențiale și parlamentare trebuie să spunem STOP fraudării alegerilor

Coaliția PSD-PNL a furat la aceste alegeri peste 500 de mii de voturi, lucru recunoscut oficial chiar de către Toni Greblă – fost pesedist și crescător de struți – care a fost plantat de către covrigarul din Buzău în fruntea Autorității Electorale Permanente pentru a supraveghea jaful electoral pus la cale de banda de tâlhari care conduce acum România, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric. 

De frica AUR, lașii și fricoșii din fruntea țării au fraudat mai întâi democrația prin comasarea intempestivă a alegerilor europarlamentare cu cele locale, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția, dar și a deciziilor CCR din trecut, care stipulează clar că legislația electorală nu poate fi modificată cu mai puțin de un an anterior datei alegerilor. Apoi, tot cu scopul de a frauda voturile românilor pentru a-și perpetua dominația asupra țării, au devansat alegerile prezidențiale cu trei luni mai devreme de termenul legal. 

Această clică de borfași, cu costume și ceasuri scumpe, care mimează democrația și alegerile libere, a ajuns să îi depășească în mârșăvie chiar și pe comuniștii lui Iliescu. De aceea, la alegerile prezidențiale și parlamentare este imperios necesară prezența observatorilor internaționali pentru că jaful electoral va atinge cote maxime. În toamnă, votul românilor trebuie să fie unul liber și corect, iar toți cei care vor să le distorsioneze opțiunile trebuie să înfunde pușcăria, mai spune Lavric.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button