Sorin Lavric, în memoria preotului mărturisitor Liviu Brânzaș: AUR va reuși să aducă la lumină adevărul istoric

Senatorul Sorin Lavric i-a adus omagiile sale pr. Liviu Brânzaș, unul dintre nenumărații preoți mărturisitori care au fost prigoniți în închisorile comuniste. Cu această ocazie, Lavric a subliniat că AUR și-a luat angajamentul să aducă adevărul istoric la lumină, așa cum s-au străduit să o facă sfinții închisorilor, însă au fost boicotați de „masoreții marxiști”.

Liviu Brânzaș s-a născut pe 16 decembrie 1930 în satul Sâniob din județul Bihor. La 18 ani, vânat fiind de Securitate, a stat ascuns doi ani de zile în munții Apuseni. A fost prins în 1951, la vârsta de 21 de ani.  A făcut 13 ani de închisoare. La Aiud a stat în aceeași celulă cu Dumitru Stăniloae. După eliberare, s-a înscris la Teologie la vârsta de 38 de ani, fiind hirotonit câțiva ani mai târziu. Părintele a murit pe 3 septembrie 1998.

Redăm mai jos declarația politică a senatorului AUR Sorin Lavric despre pr. Liviu Brânzaș:

„Deși nu l-am întâlnit niciodată pe Liviu Brânzaș, de el mă leagă amintirea unei lecturi tulburătoare. E vorba de Raza din catacombă, volumul de memorii din închisorile comuniste. Din paginile lui am aflat ce vâna teribilă, de paladin dornic de a muri pentru credința creștină, dospea sub pielea acestui bărbat mărunt la stat, dar dezmărginit la suflet. Pentru Brânzaș, țara nu era vorbă în vânt, cum nici Hristos nu era slogan găunos, bun de îngânat doar de sărbători.

Brânzaş va rămâne în literatura penitenciară prin capodopera Raza din catacombă, mărturie înfiorătoare despre cum poate asceza mistică să ducă la transfigurarea prin suferință. În această carte, slujba de înviere din noaptea de Paști (din aprilie 1953), ținută la 800 de metri sub pământ, în mina de la Cavnic, reprezintă o pagină memorabilă”, a declarat Lavric în Parlamentul României.

Citez:

„În această noapte, în ocnă, impresia de catacombă este mai reală ca oricând. Pe margini sunt oameni care ţin atârnate sfredele de diverse dimensiuni. La mijloc, un grup de preoți se strâng pentru slujba Învierii. 

Ca la o comandă, lămpile se sting, una câte una. Întuneric absolut. Linişte suprafirească. Brusc se aprinde o lampă. Lumina ţâşneşte parcă din infinitul beznei. Se aude vocea preotului: Veniţi de luaţi Lumină! 

Cine a trăit o asemenea noapte trebuie să devină un alt om! Aici, în adâncul acestei catacombe, cu întunericul ei copleşitor, răsare o rază de lumină de care nu te poţi împărtăşi nicicând şi nicăieri în altă parte.”