Știrile 60m.RO

Sorin Lavric (AUR): Parlamentul European a dovedit încă o dată că este o instituție profund antinațională

Parlamentul European a dovedit încă o dată că este o instituție profund antinațională, a afirmat senatorul Sorin Lavric, referindu-se la o rezoluție adoptată miercuri, 22 noiembrie, care include mai multe propuneri radicale pentru reforma UE, printre care se numără și renunțarea la dreptul de veto al statelor membre.

Parlamentarul a avertizat că Uniunea Europeană riscă să devină un suprastat federal, cu un singur parlament, un singur guvern – adică Comisia Europeană – și un singur președinte. Sorin Lavric a mai spus că, dacă anul viitor, suveraniștii nu vor avea o reacție fermă, viitorul va fi sumbru.

„S-a votat supremația dreptului european asupra legislațiilor naționale. Asta înseamnă că deja constituțiile naționale sunt puse sub semnul întrebării. În plus, s-a votat ca expresia egalitatea între femei și bărbați să fie înlocuită cu această expresie ambiguă, neutră, și anume egalitate de gen. Dacă până acum a existat vreo îndoială în privința intențiilor malefice pe care Parlamentul European și Comisia Europeană le are, această îndoială s-a risipit.

Ce înseamnă asta? Că dacă la anul suveraniștii din toată Europa nu se trezesc și nu votează în așa fel încât să măture pe actualii progresiști de la Bruxelles, atunci viitorul nostru este sumbru. Dar sunt sigur că votul nostru, al suveraniștilor, va bate votul progresiștilor”, a declarat Sorin Lavric.

Potrivit Agerpres, ​Parlamentul European a adoptat miercuri, 22 noiembrie, o rezoluţie care include mai multe propuneri pentru reforma UE, printre care şi luarea unui număr mai mare de decizii în Consiliu prin vot cu majoritatea calificată, în loc de unanimitate, cum este în prezent. Rezoluţia PE a fost adoptată cu 291 voturi pentru, 274 împotrivă şi 44 abţineri.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button