Nelu Tătaru: Prima tranşă de vaccinuri anti-COVID-19 ar putea ajunge în ţară în luna decembrie

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că prima tranşă de vaccinuri anti-COVID-19 ar putea ajunge în ţară în luna decembrie.
Ministrul a fost întrebat miercuri seara, în cadrul unei emisiuni la Digi24, despre demersul în privința vaccinului anti-covid, considerat a fi intrat „într-o pauză tehnologică”.
„La una din firmele la care Comisia Europeană are contracte, într-adevăr, este într-un studiu de fază 3, înseamnă şi pacienţi sau subiecţi cu comorbidităţi şi atunci orice incident opreşte acel studiu, iar o echipă independentă evaluează acel pacient. Asta este procedura. Rămâne ca cele 300 de milioane de doze achiziţionate de Comisia Europeană cu un posibil plus de încă 100 de milioane să vină în decembrie, o primă tranşă de 30 de milioane, iar în primul trimestru al anului viitor să putem beneficia de ele”, a răspuns Tătaru.
Oficialul a adăugat că procesul de producere a vaccinului nu se va opri, și că din momentul în care vor ajunge în țară primele doze, prioritate vor avea persoanele cu vârstă înaintată, cu comorbidități, dar și personalul din sectorul sanitar și din învățământ.
„Procesul merge mai departe, sunt cinci firme cu care Comisia Europeană are, în acest moment, discuţii şi contracte. Dacă este gata vaccinul, preconizăm ca în decembrie să ajungă prima tranşă, iar în ianuarie să putem face și noi primele vaccinuri. Tranşa care trebuia să vină pentru România este de 1,29 milioane de doze, dar în măsura în care acest vaccin va fi sigur vom şti şi noi şi îl vom găsi şi pe piaţa europeană. Noi am făcut o solicitare Comisiei Europene pentru 10,7 milioane de cetăţeni. Prioritate vor avea vârstele extreme, comorbidităţi, personalul care lucrează în sectorul sanitar, precum şi cel didactic”, a precizat Nelu Tătaru.
Sursa: Agerpres
- Bolojan anunță noi măsuri de sărăcire a românilor. Nu există altă soluțiePremierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Guvernului, că în perioada următoare vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformarea României. El a transmis că forțele politice sunt conștiente de situația dificilă și a afirmat că ‘nu există altă soluție’. ‘Forțele politice au responsabilitatea și sunt …
- Dragoș Pîslaru a cheltuit mii de euro din banii statului pentru a se caza la Bruxelles, deși are o casă acoloDe la preluarea mandatului de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, aproximativ două luni, Dragoș Pîslaru a mers de cinci ori la Bruxelles în interes de serviciu. În urma unei solicitări, ministerul i-a transmis faptul că aceste deplasări au costat 7.405,12 euro, bani de la bugetul de stat. Dintre aceștia, 3.600 de euro au fost …
- Piperea, după declarațiile de la Guvern și BNR: Lipsa banilor pentru salarii ar fi un tsunami economic și socialEuroparlamentarul AUR Gheorghe Piperea, avocat și profesor de drept comercial, explică într-o postare pe Facebook efectele devastatoare ale situației în care România s-ar confrunta, în a doua parte a anului, cu o criză bugetară de proporții. Doi miniștri și un consilier al guvernatorului BNR au declarat că nu există bani pentru plata salariilor bugetarilor timp de …
- Trump vrea un summit cu Zelenski şi Putin până vineri. Putin cere teritorii pentru pacePreședintele american Donald Trump le-a spus liderilor europeni, în apelul telefonic avut după summitul din Alaska cu Putin, că dorește să organizeze o întâlnire trilaterală cu președintele rus și liderul ucrainean Volodimir Zelenski până vinerea viitoare, transmite CNN, care citează surse la curent cu discuția. Trump a spus că va începe să lucreze la organizarea …
- Isărescu refuză să vină cu o lege care să protejeze cetățenii în fața băncilorGuvernatorul BNR, Mugur Isărescu, continuă să apere băncile și să lase cetățenii fără protecție. De peste trei decenii, acesta blochează orice inițiativă care ar putea să limiteze abuzurile sistemului bancar asupra românilor. Dobânzi uriașe, clauze abuzive și executări silite – toate se fac sub ochii unui BNR care nu intervine. În loc să impună o …