InternaționalȘtirile 60m.RO

Sondaj Ipsos: 58% dintre scoțieni vor independența provinciei

Sprijinul în favoarea independenţei Scoţiei de Marea Britanie a ajuns la nivelul record de 58% în această provincie, conform unui sondaj Ipsos MORI dat publicităţii miercuri şi preluat de Reuters.

În cazul unui nou referendum, doar 42% dintre scoţieni s-ar opune declarării independenţei.

La referendumul din 2014, scoţienii au decis, cu un scor de 55%-45%, să rămână sub coroana britanică, însă, potrivit directorului executiv al institutului Ipsos MORI, Ben Page, sondajul actual ‘sugerează că este posibil ca Scoţia să se fi înclinat în mod decisiv în favoarea părăsirii Regatului Unit’.

În 2016, la referendumul la care s-a decis Brexit-ul, în Scoţia s-a votat în proporţie de 62% pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

Back to top button