InternaționalȘtirile 60m.RO

Vagoane de tren transformate în spitale în capitala Indiei, pentru că nu mai sunt paturi libere în spitale

Circa 500 de vagoane ale căilor ferate indiene vor fi echipate cu dispozitive medicale pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, în acestea urmând să fie amplasate circa 8.000 de paturi după ce capacitatea spitalelor din capitala New Delhi a fost depăşită în urma numărului mare de îmbolnăviri, transmite duminică agenţia DPA.

Peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele două zile la New Delhi, oraş cu circa 20 de milioane de locuitori şi care este printre principalele focare de coronavirus în India, alături de Mumbai şi Ahmedabad. În total 38.958 de cazuri de COVID-19 au fost raportate oficial în capitala Indiei până în prezent, dintre care 1.271 de decese, iar numărul îmbolnăvirilor continuă să crească accentuat.

Guvernul local din Delhi intenţionează să transforme în spitale de asemenea centre de festivităţi şi hoteluri, astfel încât în următoarele săptămâni să fie disponibile încă aproximativ 20.000 de paturi.

Până în prezent pe ansamblul Indiei au fost confirmate peste 300.000 de cazuri de COVID-19 şi peste 9.000 de decese.

Sursa: www.agerpres.ro

  • Nu v-a plăcut reforma administrativă a lui Simion? Plătiți taxe imense cu Nicușor!
    Românii au avut de ales: o reformă curajoasă și necesară, propusă de George Simion, sau liniștea mincinoasă promisă de sistem. Au ales „echilibrul” lui Nicușor Dan, omul susținut de PNL, PSD și USR. Iar acum vin nota de plată și trezirea la realitate. În loc de reducerea aparatului bugetar, avem un stat tot mai gras. …
  • Sondaj: Românii consideră că alegerile nu s-au desfășurat corect
    Un sondaj recent arată o realitate îngrijorătoare: majoritatea românilor cred că alegerile nu au fost corecte. Lipsa de transparență, suspiciunile privind manipularea votului și implicarea unor instituții în favoarea anumitor candidați au alimentat neîncrederea. Cetățenii reclamă haosul din secțiile de votare, întârzierile nejustificate, lipsa buletinelor de vot în unele zone și blocajele informatice care au …
  • Ungaria interzice simbolurile LGBT+ pe clădirile publice
    Ungaria a publicat vineri un decret privind interzicerea afişării pe clădirile publice de simboluri care reprezintă minorităţile sexuale, în contextul pregătirilor pentru festivalul Pride de la Budapesta, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Premierul naţionalist Viktor Orban a instituit în ultimii ani mai multe restricţii privind drepturile LGBT+ în numele „protecţiei copiilor”, iar …
  • O majorare a TVA-ului de la 9 la 19% pentru industria HoReCa va duce la închideri de localuri, la disponibilizări de personal şi la încurajarea evaziunii fiscale
    O majorare a TVA-ului de la 9 la 19% pentru industria HoReCa va duce la închideri de localuri, la disponibilizări de personal şi la încurajarea evaziunii fiscale, spun reprezentanţii HORA şi FIHR, care reprezintă actorii din zona de restaurante, cafenele, baruri şi hotelărie. Industria de restaurante şi cafenele e o piaţă de circa 11 mld. …
  • România se află pe locul 2 în clasamentul celor mai sărace țări din Uniunea Europeană
    Deși economia României a înregistrat progrese semnificative, aproape 28% dintre cetățeni se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială, menținând țara pe locul al doilea în UE la acest capitol. În ciuda unei creșteri economice constante, România continuă să se confrunte cu provocări majore în ceea ce privește sărăcia și excluziunea socială. Potrivit celor …
Back to top button