Știrile 60m.RO

SONDAJ: A crescut încrederea românilor în NATO, UE și Germania

Încrederea românilor în NATO, în Uniunea Europeană, în Germania și SUA a crescut față de alți ani, iar 70,3% dintre cei intervievați cred că NATO va apăra România, în contextul creșterii riscului producerii unui război în Ucraina, conform unui sondaj INSCOP realizat în luna ianuarie.

Sondajul de opinie, intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”, s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1.162 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.

Cercetarea INSCOP este împărțită în șapte capitole, primele două capitole fiind dedicate percepției românilor asupra unor elemente ce țin de securitatea militară a țării, respectiv opiniei respondenților privind direcția țării și a Europei, și încrederii în țări și lideri internaționali.

Principalele concluzii ale sondajului INSCOP:

Conflictul din Ucraina, NATO și apărarea României

Întrebați dacă NATO va apăra sau nu România, în contextul creșterii riscului producerii unui război în Ucraina, 70,3% dintre români răspund afirmativ, în timp ce 20,3% răspund negativ. 9,4% nu știu sau nu răspund.

Apartenența la NATO

76,2% dintre respondenți consideră că România nu trebuie să iasă din NATO, în timp ce 18,7% răspund afirmativ la această întrebare. Ponderea non-răspunsurilor este de 5,1%

Bazele militare americane

74,7% dintre cei intervievați (față de 68,1% în septembrie 2021, 73,8% în iunie 2021 și 75,4% în martie 2021) își exprimă acordul față de afirmația ”Existența unor baze militare americane în România ar ajuta la apărarea țării în cazul unei agresiuni externe”, în timp ce 20,6% își exprimă dezacordul (față de 24,9% în septembrie 2021, 20,3% în iunie 2021 și 20% în martie 2021). 4,7% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Armata UE

72,6% dintre respondenți consideră că UE ar trebui să înființeze propria Armată pentru apărarea statelor membre. 20,8% din totalul eșantionului/populației este de părere contrarie. Ponderea non-răspunsurilor este de 6,5%.

Vest vs. Est. Încrederea în țări și lideri internaționali

Direcție România: Vest sau Est?

În opinia a 77% dintre respondenți, VEST (adică UE, SUA, NATO) este direcția înspre care ar trebui să se îndrepte România din punctul de vedere al alianțelor politice și militare. 10,4% consideră că România ar trebui să se îndrepte către EST (adică Rusia, China). Ponderea non-răspunsurilor este de 12,6%.


Viitorul Europei / Occidentului


În viitor, Europa și Occidentul vor fi mai puternici în opinia a 63,9% dintre respondenți, în timp ce opinia contrarie este împărtășită de 27%. 9,1% nu știu sau nu răspund.


Încrederea în țări și organizații internaționale


Dintre țările și organizațiile enumerate, românii au cel mai ridicat nivel de încredere în NATO (60,6% față de 47,1% în septembrie 2021, 59,3% în iunie 2021 și 49,4% în martie 2021). 55,9% dintre români au încredere multă și foarte multă în Uniunea Europeană (față de 42,5% în septembrie 2021, 55% în iunie 2021 și 51,6% în martie 2021) și 51,8% au încredere multă și foarte multă în Germania (față de 45,8% în septembrie 2021, 49,2% în iunie 2021 și 57,6% în martie 2021).

Dintre cei intervievați 50% declară că au încredere multă și foarte în Statele Unite ale Americii (față de 40,3% în septembrie 2021, 47,8% în iunie 2021 și 47,2% în martie 2021).

Franța beneficiază de încredere multă și foarte multă din partea a 38,5% dintre respondenți.

Încrederea în Rusia și China se situează sub 20 de procente. 18% declară că au încredere în Rusia (față de 16,2% în septembrie 2021, 17,9% în iunie 2021 și 16% în martie 2021) și 17,2% în China (față de 13,5% în septembrie 2021, 16,8% în iunie 2021 și 19% în martie 2021).


Încrederea în personalități internaționale


34,4% dintre cei intervievați declară că au încredere multă și foarte multă în Joe Biden, președintele SUA (față de 25,9% în septembrie 2021, 36,4% în iunie 2021 și 41,6% în martie 2021).

În Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, au încredere multă și foarte multă 33,1% dintre români (față de 28,8% în septembrie 2021). 24,8% dintre români au încredere multă și foarte multă în Emmanuel Macron.

În Vladimir Putin, președintele Rusiei, au încredere multă și foarte multă 23,3% dintre respondenți (față de 21% în septembrie 2021, 23,9% în iunie 2021 și 19% în martie 2021). 19,3% dintre cei intervievați declară că au încredere multă și foarte multă în Victor Orban, premierul Ungariei (față de 16,4% în septembrie 2021).

”Observăm cum evenimentele din ultimul trimestru, exacerbarea mediatică a probabilității unei intervenții militare ruse in Ucraina, precum și răspunsul ceva mai articulat al unor membri NATO (Franța, Marea Britanie și Statele Unite) la aceasta prin declarații de sprijin și furnizarea de echipamente militare către Ucraina, au determinat creșterea indicilor de încredere la nivel societal atât în vest, cât și în NATO.


De asemenea, apariția unei armate europene pare că are mai mult sens, pe fondul aceleiași nevoi de securitate din partea unei autorități cât mai omnipotente, pe fondul crizei evidențiate în media.

În cazul președintelui Putin, pare că acesta și-a consolidat imaginea de lider puternic, preponderent în rândul populației tinere, sensibile la canalele social media alternative precum Tik Tok. Cum anticipam în articolul din iunie anul trecut, președintele Putin este deja în viitor prin prezența structurată în mentalul publicului tânăr, în ciuda potențialului mai puțin pacificator al acțiunilor sale”, spune Dan Andronache, vice-președinte True Story Project (TSP).

”Datele sociologice arată un nivel foarte ridicat de încredere (70%) în faptul că NATO va apăra România în cazul în care se va produce un război în Ucraina.

De asemenea, crește încrederea în NATO ca organizație, care depășește în premieră pentru ultimii ani borna de 60% încredere multă și foarte multă.


Peste trei pătrimi dintre români se opun unei ieșiri a României din NATO și sprijină existența unor baze militare americane pe teritoriul României pe considerentul că ar ajuta la apărarea țării în cazul unei agresiuni externe. Riscurile de securitate determinate de perspectiva unei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei au determinat o creștere a încrederii în NATO și Uniunea Europeană, comparativ cu situația de la finalul anului trecut. De asemenea, încheierea crizei politice din România pare să fi contribuit la îmbunătățirea percepției asupra reperelor esențiale ale lumii euro-atlantice în condițiile în care certurile politice de la finalul anului trecut au afectat grav încrederea în toate reperele interne și externe care inspirau în mod obișnuit încredere”, afirmă, la rândul său, Remus Ştefureac, președinte Strategic Thinking Group.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield, la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group, în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.

Un comentariu

  1. Acest sondaj de la INSCOP e o fictiune prezentata ca un studiu sociologic.
    In primul rand, titlul ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” este total tendentios.

    Doi la mana, anul trecut erau ingrijoratii slugoii si mercenarii ca dorinta de ROExit in randul Romanilor crescuse la cel mai inalt nivel de la aderarea Romaniei in UE. In plus, tot anul trecut, sondajele aratau ca o majoritate a Romanilor ar vota un partid nationalist.

    Avand in vedere nebunia cu liberalizarea pietei la energie, cu taxa pe Carbon, cu LGBTQism-ul impus the capitalele si ambasadele straine si marsurile pride in aceeasi zi cu sarbatoarea Maicii Domnului, cu furaciunea pe fata a sistemul ticalosit din SUA impotriva lui Trump (raul cel mai mic), avand in vedere toate minciunile si mitele si calcarea pe cap a oamenilor sub pretextul „luptei cu virusul ucigas”, plus rezultatele dezastruase si frauduloase comise de catre Fritz si Clotilde, si exemplele pot continua, NU are cum sa fi creascut increderea Romanilor in SUA, UE, si Germania. In NATO da, avand in vedere contextul actual cu Ucraina, dar in SUA, UE, si Germania – nici pomeneala!

    Dar cel mai important lucru din aceasta mizerie de sondaj, uitati-va cine a comandat studiul „INSCOP Research în parteneriat cu Verifield, la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group, în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.” Conflict de interese din start. Acest sondaj are ZERO credibilitate. De altfel, trebuie sa fie disperati tovarasii progresisti sa vina cu asemenea minciuni la momentul de fata. Daca se limitau la NATO, jos palaria, speculau frumos momentul. Dar restul sunt numai si numai minciuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button