Diplomatul român Oana Cristina Popa, șef al Delegației Uniunii Europene în Muntenegru

MAE salută decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, privind numirea diplomatului român Oana Cristina Popa în poziția de șef al Delegației UE în Muntenegru.
Oana Cristina Popa este, din 2016, ambasador al României în Serbia.
Diplomat de carieră cu o vastă experiență în regiunea Europei de Sud-Est, Oana Popa a deținut, în perioada 2005-2009, funcția de ambasador al României în Croația.
În ceea ce privește activitatea academică și de cercetare, în perioada 2011-2012 a fost bursier postdoctoral al Academiei Române în cadrul Programului European al științelor socio-umane, unde a realizat studii privind istoria proceselor negocierilor de pace din regiunea balcanică după 1990.
„Această numire este o reconfirmare atât a contribuției și expertizei României la nivel european în ceea ce privește zona Balcanilor de Vest, cât și a profesionalismului doamnei ambasador Oana Popa”, a declarat ministrul de externe Bogdan Aurescu.
Alți trei români ocupă în prezent poziții de șef de Delegație UE: Denisa-Elena Ionete în Niger, Traian Laurențiu Hristea în Mongolia și Cristian Tudor în Kuweit.
Ministerul Afacerilor Externe va continua demersurile de promovare a candidaturilor diplomaților români în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), pentru a asigura o prezență semnificativă a candidaților români în cadrul diplomației europene, care să reflecte experiența pe care aceștia o dețin în numeroase domenii.
Sursa: www.euroactiv.ro
- Ciprian Ciucu a modificat ilegal Hotărârea 106/2.04.2006 înainte de votul în CGMB pentru a-și angaja neamurile și sinecurile de la Sectorul 6 în Primăria Capitalei
Ciprian Ciucu este suspectat de abuzuri la Primăria Capitalei. Primarul general este acuzat că a modificat Hotărârea nr. 106/02.04.2026, luată de CGMB, înainte de a fi votată de consilierii generali. Din acest motiv, hotărârea poate fi anulată în instanță.Acuzații grave la adresa lui Ciprian Cicu. Primarul general ar fi „furat” un document din proiectul Hotărârii … - De ce nu simt românii creșterile de salarii? Expert: „Suntem mai săraci decât anul trecut”
Ți se întâmplă să mergi la magazin cu aceeași bani, dar să pleci cu mai puține produse în coș? Probabil că da, iar aceasta este cea mai autentică și palpabilă manieră în care poți simți și defini inflația. Îți scade puterea de cumpărare, dacă veniturile tale nu au ținut pasul cu ea. Așa se întâmplă … - Infractorul de la Olt, Marius Oprescu a intrat în vizorul Parchetului European: CJ Olt a plătit 262.000 de euro pe un microbuz electric, de trei ori mai scump decât prețul real
În timp ce zeci de școli din județul Olt încă au toaletele în fundul curții, iar elevii fac naveta pe drumuri ciuruite de gropi, baronul local Marius Oprescu se joacă de-a șeicul pe bani europeni. Cunoscut în spațiul public sub trista etichetă de „infractorul de la Olt”, președintele Consiliului Județean a comis un nou atentat … - Iași: Infractorul Chirica folosește Poliția Locală ca antemergător
Mihai Chirica a găsit soluția perfectă pentru traficul infernal din Iași: 8 din cei 14 polițiști locali aflați pe tură dirijează intersecțiile exact pe traseul său de acasă până la școala copilului. În timp ce zeci de mii de ieșeni pierd zilnic ore întregi în blocaje, edilul face 40 de minute din Galata în Copou, … - Cum fură POT banii românilor: plătește pe consultanță mai mult decât PSD și PNL
3,87 milioane de lei (aproximativ 800.000 de euro) a cheltuit POT pe consultanță politică anul trecut. Bani de la stat. În schimb, partide care sunt câteva ori mai mari și au peste 1.000 de primari, ca PSD și PNL, sunt în spatele formațiunii care zilele acestea strânge cu dinții să nu rămână fără grup la …




