Șoferii români de tir bătuți de poliția engleză la granița Europei
Granița dintre Marea Britanie și Franța la momentul de față este practic închisă. Spunem practic deoarece încă se mai chinuie cu o viteză de melc.
Mii de tiruri se află la granița Europei, o bună parte din ele conduse de către români dornici să livreze marfa pentru a se putea întoarce acasă de sărbători.
Șoferii de tir, inclusiv cei români, au protestat față de condițiile inumane în care sunt ținuți. Situația a devenit la momentul de față una dramatică deoarece se adună deja aproape o săptămână de la blocaj.
Tensiunile dintre poliție și șoferii români de tir au crescut și s-a ajuns la altercații, sau mai bine spus poliția din Marea Britanie a decis să aplice violența împotriva acestora.
La București nimeni nu este interesat de ceea ce se întâmplă acolo, urzeala tronurilor și împărțirea funcțiilor publice reprezintă interesul major.
„Situația este una dramatică, stau de o săptămână în mașină, dorm în condiții nepotrivite, cu greu mai reușesc să fac rost de mâncare și apă de băut deoarece nu pot lăsa marfa nesupravegheată.
S-a acumulat multă oboseală și dorim să ne întoarcem acasă, la familie. Criza sanitară a făcut din această meserie una de mare risc, dar nimănui din parlamentul de la București nu îi pasă de noi ci de funcțiile lor publice” a declarat Adrian Cotesc, șofer român de tir blocat la granița Europei.