Șoferii care nu își plătesc amenzile pot rămâne fără dreptul de a conduce

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a explicat miercuri noile prevederi din ordonanța privind reforma administrativă care introduc suspendarea dreptului de a conduce pentru șoferii care nu își plătesc amenzile contravenționale.
Potrivit oficialului, măsura va funcționa printr-o platformă informatică operată împreună cu autoritățile locale, iar implementarea va necesita adaptări ale sistemelor informatice, inclusiv în colaborare cu Ministerul Finanțelor.
Șoferii care nu își plătesc amenda vor rămâne fără permis de conducere. Cum funcționează măsura
Conform noilor reguli, contravenientul are 90 de zile pentru a achita amenda. În interiorul acestui interval există un termen inițial de 15 zile, în care persoana sancționată poate contesta amenda sau o poate plăti la jumătate din minimul prevăzut de lege, modificare despre care Despescu a spus că este una nou introdusă.
„Trebuie să adaptăm sistemul informatic împreună cu Ministerul de Finanțe. În termen de 6 zile vom veni cu norme metodologice prin hotărâre de guvern”, a declarat Despescu, precizând că în termen de 3 luni va fi promovată și o hotărâre pentru modificarea regulamentului de aplicare a ordonanței.
Suspendarea dreptului de a conduce, nu ridicarea permisului
Dacă amenda nu este plătită după parcurgerea tuturor procedurilor, autoritatea locală va introduce în platformă măsura de suspendare a dreptului de a conduce. Despescu a subliniat că permisul nu va fi ridicat fizic: „Nu va exista o ridicare a permisului. Există o măsură de suspendare a dreptului de conducere. În bazele de date ale poliției, persoana care nu plătește va figura cu dreptul suspendat”, a explicat secretarul de stat.
Suspendarea apare în sistem în două zile
După expirarea termenului de 90 de zile, autoritățile au la dispoziție maximum două zile pentru a introduce suspendarea în sistem. Din acel moment, dacă șoferul este oprit în trafic de poliție, consecințele devin mult mai grave.
„Dacă este depistată de poliție, persoana se află în situația comiterii unei fapte penale, se intră în procedura de dosar penal”, a declarat Despescu. Secretarul de stat a precizat că amenda poate fi achitată în orice moment, iar după plata acesteia și comunicarea către autoritatea locală, instituția are două zile pentru a ridica suspendarea în platformă.
„Măsura ar urma să se ridice de la ora 0 după cele două zile de la achitarea amenzii”, a explicat oficialul.
Cum se calculează perioada de suspendare
Durata suspendării va depinde de valoarea sancțiunii aplicate. Potrivit lui Despescu, regula va fi:
„Numărul de zile pentru care se dispune această suspendare este în funcție de punctul sancțiunii: o zi pentru 50 de lei amendă.” Oficialul a reamintit că valoarea punctului-amendă este în prezent de 202 lei.