Internațional

Șoc pentru Elon Musk! Cea mai mare rachetă lansată de umanitate a explodat după lansare

Cea mai mare şi mai puternică rachetă din lume a explodat după lansare. Nava spaţială nu a reuşit să se separe după lansare – sfârşind printr-o explozie deasupra oceanului.

Noua rachetă a companiei SpaceX a decolat joi în primul său zbor de testare, dar a explodat la câteva minute după ce s-a ridicat de pe rampa de lansare şi s-a prăbuşit în Golful Mexic.

Compania lui Elon Musk îşi propunea să trimită racheta Starship de aproape 120 de metri într-o călătorie în jurul lumii. Nu a transportat oameni sau sateliţi.

Planul prevedea ca propulsorul să se desprindă de nava spaţială la câteva minute după decolare, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Racheta a început să piardă altitudine şi apoi a explodat după patru minute de zbor, prăbuşindu-se în golf. După separare, nava spaţială ar fi trebuit să continue spre est şi să încerce să înconjoare lumea, înainte de a se prăbuşi în Pacific, în apropiere de Hawaii.

Compania intenţionează să folosească Starship pentru a trimite oameni şi încărcături pe Lună şi, în cele din urmă, pe Marte. NASA a rezervat o navă Starship pentru următoarea sa echipă care va merge pe Lună, iar turiştii bogaţi au rezervat deja zboruri pe Lună.

Aceasta a fost a doua încercare de lansare. Încercarea de luni a fost anulată din cauza unei supape de propulsie îngheţate.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button