Internațional

Slovacia îngheaţă ajutorul militar acordat Ucrainei

Slovacia a decis să-şi suspende sprijinul militar acordat Ucrainei până la învestirea unui nou guvern, ca urmare a succesului electoral al partidelor care se opun ajutorului acordat Kievului, a anunţat Preşedinţia slovacă, citată de AFP.

„Preşedinta (Zuzana) Caputova împărtăşeşte opinia (premierului demisionar Ludovit) Odor că decizia în această privinţă ar trebui să reflecte rezultatele recentelor alegeri parlamentare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Martin Strizinec, pentru agenţia France-Presse.

„O decizie privind furnizarea de asistenţă militară în acest moment ar crea un precedent pentru viitoare schimbări la nivelul puterii politice. În plus, actualul guvern tehnic interimar are puteri limitate”, a adăugat el.

Oficialul nu a precizat dacă vor fi luate şi alte decizii majore în viitorul apropiat.

El a subliniat însă că preşedinta Zuzana Caputova „nu şi-a schimbat poziţia cu privire la ajutorul militar acordat Ucrainei şi va continua să îl sprijine, în limitele posibilităţilor de care dispun încă forţele armate slovace”.

Luni, preşedinta i-a încredinţat formarea noului guvern populistului Robert Fico, care se opune ajutorului militar acordat Ucrainei şi este considerat pro-rus. Partidul lui Fico, Smer-SSD, a obţinut 23% din voturi în alegerile din 30 septembrie, devansând Partidul Slovacia Progresistă (18%).

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button