Internațional

Slovacia anunță transferul a 13 avioane de luptă MiG-29 către Ucraina

Premierul slovac Eduard Heger a anunțat vineri, pe Twitter, că 13 avioane de lupta MiG-29 au fost predate Ucrainei, scrie BBC.

„Guvernul slovac tocmai a aprobat trimiterea a 13 avioane de vânătoare MiG-29 în Ucraina! Promisiunile trebuie ținute, iar când președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a cerut mai multe arme, inclusiv avioane de luptă, am spus că vom face tot ce putem. Mă bucur că și alții fac același lucru”, a scris ministrul.

Moscova a reacționat în scurt timp: „Avioanele vor fi distruse”.

Joi, Polonia a anunțat că va transferă 4 avioane de lupta MiG-29 Ucrainei în zilele următoare. În total, Polonia va transferă 10 astfel de avioane către Kiev. Ucraina a cerut, de asemenea, Statelor Unite să îi cedeze avioane de vânătoare F-16, dar administrația Joe Biden spune că nu este încă pregătită să facă acest lucru.

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a anunțat, joi, după o întâlnire cu noul președinte al Cehiei, Petr Pavelm că țară să va trimite în Ucraina patru avioane MiG-29 „în zilele următoare”.

Cehia și Polonia sunt țări care se află în avangardă absolută atunci când vine vorba de sprijinul acordat Ucrainei, a declarat președintele Andrzej Duda, într-o conferință de presă după întâlnirea cu președintele ceh. Varșovia este prima capitală străînă pe care generalul Petr Pavel a vizitat-o după preluarea mandatului.

În timpul conferinței, președintele Andrzej Duda a fost întrebat despre avioanele de vânătoare MiG-29, pe care, așa cum a anunțat anterior premierul Mateusz Morawiecki, se așteaptă că Polonia să le predea Ucrainei în termen de 4-6 săptămâni.

„Este vorba despre (avioanele) MiG-29, care sunt încă aparate active în apărarea aeriană a țării noastre. Într-adevăr, o astfel de decizie a fost luată la nivelul autorităților de stat. Se poate spune cu siguranță că trimitem literalmente aceste MiG-uri în Ucraina chiar în acest moment. În prezent, mai avem încă o duzină de aceste MiG-uri. Acestea sunt MiG-uri pe care le-am preluat la începutul anilor 1990 de la armata est-germană. Aceștia sunt ultimii lor ani de funcționare, în funcție de capacitățile lor tehnice”, a declarat președintele.

„Vom preda Ucrainei patru avioane în stare de funcționare deplină în următoarele zile. Restul avioanelor sunt în curs de întreținere, sunt pregătite”, a adăugat el, fără a preciza numărul exact de avioane MiG-29 pe care Polonia le va preda Ucrainei.

„Locul lor va fi luat de avioane FĂ-50 nou livrate din Coreea de Sud, primele fiind așteptate până la sfârșitul anului. Și apoi escadrile de avioane F-35”, a subliniat el.

„În următorii ani, tot acest stoc (de avioane de lupta) va fi suplimentat, modernizat, dar vom avea și forțe aeriene suplimentare, sub formă unor avioane de lupta supermoderne”, a conchis el.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button