România este țara paradoxurilor. Țara în care fermierii, cei care trudesc zi și noapte pentru a asigura hrana românilor, primesc doar 2 lei pe litrul de lapte, în timp ce același produs ajunge la raft cu 10 lei. Diferența uriașă nu se regăsește în buzunarul țăranului român, ci în lanțurile de supermarketuri și într-un sistem de distribuție care jupoaie producătorul și înșală consumatorul.
Fermierii români sunt în faliment continuu. În loc să doarmă liniștiți după o zi de muncă grea, stau nopțile treji măcinați de taxe, credite și datorii. Nu există un sistem de achiziție corect al laptelui care să îi lase pe ei cu munca, ci doar o rețea de intermediari care le ia tot și le lasă în schimb doar praf și datorii. Țăranul român ajunge să muncească pe pierdere, în timp ce alții își fac profituri uriașe de pe spinarea lui.
Acest dezechilibru arată clar că România funcționează ca un stat eșuat, incapabil să-și protejeze fermierii și să ofere prețuri corecte pentru cetățenii săi. În loc să sprijine producția locală și să încurajeze consumul de produse românești, guvernele de după 1989 au lăsat piața pe mâna intermediarilor și a corporațiilor străine, care dictează regulile jocului.
În final, fermierii sunt împinși spre faliment, iar românii plătesc cel mai scump lapte din Europa raportat la venituri. Se vorbește despre subvenții și programe de sprijin, dar realitatea din teren este alta: satul românesc dispare, iar supermarketul înghite tot. Dacă statul nu intervine ferm pentru a regla aceste abuzuri, România nu va mai avea producători locali, ci doar importuri scumpe și o dependență totală de piețele externe.
