Sistemele de irigat distruse după 1989! Un plan bine pus la punct de distrugere a economiei românești
România avea înainte de 1989 unul dintre cele mai mari și eficiente sisteme de irigații din Europa. Sute de kilometri de canale, stații de pompare, lucrări hidrotehnice uriașe – toate construite pentru a proteja agricultura și pentru a garanta siguranța alimentară. După 1990, acest patrimoniu strategic a fost lăsat să ruginească, vândut la fier vechi sau pur și simplu abandonat. În mod uimitor, nimeni nu și-a asumat vreodată responsabilitatea pentru această crimă economică.
Privind înapoi, e greu să nu te întrebi dacă distrugerea sistemelor de irigații a fost doar prostie administrativă sau un plan bine servit altora. O țară fără irigații devine dependentă de importuri, vulnerabilă la secetă și incapabilă să își valorifice propriul potențial agricol. Cui folosește o Românie slăbită, care importă tot, de la cereale până la legume? Cu siguranță nu fermierilor români.
Astăzi, milioane de hectare stau la mila vremii. Guvernele promit reabilitări, dar fac doar cosmetizări. În loc să refacem marele sistem național de irigații, suntem captivi într-o agricultură de avarie, în care munca fermierilor este sacrificată de fiecare val de secetă.
Întrebarea rămâne: a fost doar neglijență sau un plan diabolic prin care România a fost împinsă spre dependență alimentară? Indiferent de răspuns, consecințele sunt aceleași – o țară bogată, ținută deliberat în sărăcie.
