Social

Sindicatul Transportatorilor din București: „Conducerea STB SA nu a luat nici o măsură pentru a proteja angajații și călătorii, așa cum cere legea, pe timp de caniculă”

Ținând cont de temperaturile extreme care se înregistrează în această lună – în săptămâna care urmează sunt așteptate temperaturi de 40 de grade la umbră -, Sindicatul Transportatorilor din București (STB) a transmis două adrese, către Prefectura Municipiului București și Inspectoratul Teritorial de Muncă București.

Sindicatul le cere celor două instituții să intervină pe lângă conducerea Societății de Transport București STB SA, care refuză să ia măsurile necesare și legale privind protejarea sănătății conducătorilor de vehicule și a siguranței călătorilor în perioada acestor condiții ambientale foarte grele.

„Programul de lucru al conducătorilor de vehicule este de peste 9 ore pe zi, iar în condițiile în care vehiculele nu au aer condiționat la postul de conducere și temperatura resimțită în cabine este de peste 50 de grade, conducătorii de vehicule sunt nevoiți să lucreze continuu, la fel ca într-o situație normală.

Nici la capete de linii ei nu au condiții pentru refacere fizică, pauze și utilități”, se arată în comunicat.

STB atrage atenția că până în prezent nu s-a luat nici o măsură pentru ameliorarea condițiilor de muncă în aceste condiții extreme, ignorându-se prevederile legale (OUG 99/ 2000) atât pentru conducătorii de vehicule cât și pentru celelalte categorii de salariați.

„Vă rugăm să interveniți urgent pentru a determina angajatorul să respecte prevederile legale cu privire la măsurile ce trebuie luate în cazul temperaturilor extreme, pentru a proteja salariații și a nu pune în pericol publicul călător, în situația în care putem avea conducători de vehicule cărora să le vină rău la postul de conducere”, se mai arată în comunicate.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button