JUSTIȚIE

Sindicatul Europol, despre noile uniforme: A primat cantitatea în faţa calităţii

Sindicatul Europol publică, vineri seară, imagini cu noile uniforme şi afirmă că ”a primat cantitatea în faţa calităţii”.

”Aşa se pare că va arăta noua uniformă de poliţie, iar în imaginile de mai jos veţi regăsi jachetă de primăvară-vară (impermeabilă), pulover model polar, bereta, şepcuţa şi încălţămintea tactică. Aceste articole sunt cele care au fost repartizate absolvenţilor din promoţia 2022 a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii Sindicatului Europol.  

Potrivit acestora, pentru această uniformă ”MAI-ul a stabilit ca poliţiştilor să nu le mai fie acordată norma financiară lunară de echipare începând cu 1 octombrie 2022”.  

”Cu privire la design-ul şi calitatea articolelor din noua uniformă vă lăsăm pe voi să trageţi concluziile, noi neputând să vă spunem la acest moment, după cum am anticipat, decât faptul că a primat cantitatea în faţa calităţii”, au mai transmis sindicaliştii.  

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button