Social

Sindicatele din Energie protestează pe 20 noiembrie în faţa Ministerului Muncii din cauza noii Legi a pensiilor

Federaţia Sindicatelor Energetica organizează, pe 20 noiembrie, de la ora 11:00, un protest în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, tema fiind noua Lege a pensiilor intrată în vigoare la data de 1 septembrie 2024.

În opinia sindicaliştilor, actul normativ pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear integrat şi anume pe cei care activează în domeniul pulberii dioxidului de uraniu, respectiv fabrica Feldioara, şi pe cei care activează în fabrica de combustibil nuclear Mioveni. Astfel, noua lege măreşte stagiul de cotizare pentru aceştia şi impune şi un prag de vârstă de minimum 45 de ani pentru pensionare, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor Energetica.În acest context, sindicatele din energie solicită menţinerea stagiului de cotizare şi a condiţiilor de pensionare pentru Zona I şi II de expunere la radiaţii reglementate în legislaţia anterioară – astfel cum au fost recunoscute acestea în legislaţia românească din 1990 şi până la intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor.

„Actuala Lege a pensiilor a adăugat nu mai puţin de şapte ani pentru zona I de radiaţii şi 10 ani pentru zona II pentru ca aceşti lucrători să poată beneficia de dreptul la recunoaşterea condiţiilor nocive de muncă (ducând vechimea în zonele de radiaţii la 22 ani în zona I şi 25 de ani în zona II). În plus, ca o condiţie suplimentară, a stabilit un prag minim de vârstă, indiferent de îndeplinirea condiţiei de vechime, pentru a putea beneficia de dreptul la pensie”, explică sindicatele.

De asemenea, sindicaliştii cer recunoaşterea pentru cei care au lucrat în condiţii speciale şi deosebite a stagiilor de cotizare din vechea Lege a pensiilor.

„Actuala Lege a pensiilor nu mai recunoaşte stagiile complete de cotizare de care au beneficiat toţi cei pensionaţi anterior datei de 1 septembrie 2024, ducând la discriminări, inechităţi şi diferenţe majore la cuantumul pensiei pentru lucrătorii care au lucrat în condiţii similare (aceeaşi vechime şi aceleaşi condiţii de muncă). Federaţia Sindicatelor Energetica îi aşteaptă în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pe toţi cei nemulţumiţi de noua Lege a pensiilor! Împreună facem schimbarea!”, se mai precizează în comunicat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button