Prepararea hranei în restaurantele din București ESTE permisă

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de joi, că prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor ce nu se consumă în restaurante şi cafenele este permis
Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului – Municipiul Bucureşti, CMBSU a luat această decizie luând în considerare solicitările formulate de mai multe persoane fizice, operatori economici, respectiv instituţii de cultură de a se clarifica reglementările adoptate prin Hotărârea CMBSU nr.19 de marţi.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis interzicerea consumului de produse alimentare şi/sau băuturi alcoolice şi nealcoolice, în interiorul restaurantelor, cafenelelor şi barurilor.
În ceea ce priveşte prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective, aceasta este permisă
Sursa: Economica.net
- Lovitură în instanță pentru conducerea PNL: Tribunalul București a suspendat hotărârea care a stat la baza Congresului lui Bolojan
Tribunalul București a admis, miercuri, în parte cererea formulată de mai mulți contestatari din PNL și a suspendat provizoriu executarea și efectele Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL nr. 01/2026 din 19 iunie 2026, actul prin care a fost convocat Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie. Decizia este una provizorie și produce efecte până la soluționarea definitivă … - Două Românii imobiliare. Bucureștiul accelerează, iar Clujul pierde ritmul pe piața locuințelor
Ultimul an a adus scumpiri pe linie pe piața imobiliară, însă amânarea deciziei de achiziție nu a însemnat același lucru pentru toți cumpărătorii din principalele orașe ale țării. În cazul apartamentelor vechi, prețurile au crescut cel mai puțin în Cluj-Napoca (5%) și cel mai mult în Timișoara (11%), potrivit Indicelui Imobiliare.ro – instrument care monitorizează … - Adio surprize în factură! Furnizorii de curent, obligați de ANRE să te avertizeze când depășești 80% din consumul estimat
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) schimbă legislaţia privind funcţionarea comunităţilor de energie, furnizorii fiind obligaţi să trimită o notificare consumatorilor când ating 80% din consumul lunar estimat al energiei electrice, dar şi să le pună la dispoziţie conturi online gratuite până la data de 1 octombrie 2026. Noile reglementări sunt prevăzute în … - Scandal la Operetă: Adevărul despre „domnia” Marinei Minoiu. Cum s-au împărțit funcțiile, contractele duble și abuzurile din culise
O instituție de cultură de prestigiu, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, se află în centrul unui scandal de proporții. În prim-plan: Marina Minoiu, un nume care a generat controverse oriunde a activat și care, în ultimele 18 luni, pare să fi transformat compartimentul de balet într-un fief personal, marcat de decizii suspecte, … - Filarmonica Ploiești, captivă unui management toxic ? Instanțele anulează deciziile, iar nota de plată ajunge la contribuabili !
De această dată vom prezența abuzurile și ilegalitățile pe care Vlad Mateescu directorul general al Filarmonicii ,,Paul Constantinescu” Ploiești, le-a făcut în mod repetat asupra mai multor salariați ai instituției, abuzuri cu implicații majore asupra bugetului instituției, deci asupra banului public. Astfel numai în cele 6 luni din anul 2026, patru salariați ai Filarmonicii care au …



