Economie

Sindicaliștii din Tarom, revoltați pe manageri: Ni se transmite că pentru indexarea salariilor angajaților cu rata inflaţiei, compania trebuie să ceară aprobarea Comisiei Europene, lucru total fals

Managementul companiei TAROM persiflează şi tratează cu indiferenţă drepturile angajaţilor stabilite prin contract, transmite Sindicatul Unit TAROM (SUT) într-un comunicat oficial.

„În cadrul primei runde de renegocieri a drepturilor financiare aferente Contractului Colectiv de Muncă încheiat pentru anii 2022-2024, managementul companiei persiflează şi tratează cu indiferenţă drepturile angajaţilor stabilite prin contract. Chiar dacă managementul are obligaţia indexării salariilor brute cu rata inflaţiei pentru toţi angajaţii, ni se transmite că pentru acest drept al nostru stabilit contractual, compania trebuie să ceară aprobarea Comisiei Europene, lucru total fals! Acelaşi lucru l-au transmis către Sindicat şi când au fost întrebaţi de ce renunţăm la zborurile spre Barcelona, Viena, Munchen, Roma sau Londra, că aşa a impus Comisia Europeană! Oare Comisia Europeana chiar impune tot? Sau conducătorii Ministerului Transporturilor fac alte jocuri şi sigur nu în favoarea companiei”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Unit TAROM.

Pe de altă parte, organizaţia atrage atenţia că, începând din 31 iulie, este concediat singurul angajat cu dizabilităţi al TAROM, o doamnă cu vechime de 29 de ani care este şi unic întreţinător de familie.

„Domnilor din management, nu vă daţi seama că cel mai important activ este angajatul? De fapt constatăm că şi pe noi ne vindeţi, dar foarte ieftin comparând cu piaţa concurenţială din domeniul aviaţiei. Sindicatul Unit TAROM informează angajaţii că toate drepturile neacordate începând cu octombrie anul trecut au fost solicitate a fi acordate obligatoriu prin instanţa de judecată”, subliniază documentul citat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button