Politică

Sindicaliştii din minerit şi energie solicită modificarea Legii pensiilor şi ameninţă cu greva generală

Sindicaliştii din minerit şi energie, membri ai Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), solicită autorităţilor modificarea prevederilor din Legea pensiilor, apreciind că acestea afectează atât drepturile pensionarilor din domeniile enumerate, dar şi pe cele ale actualilor angajaţi atunci când aceştia se vor retrage din activitate.

În Valea Jiului s-a întrunit marţi Congresul FNME, unde reprezentanţii sindicatelor au adoptat o rezoluţie prin care se aprobă declanşarea unor acţiuni de protest, inclusiv greva generală, în cazul în care din Legea pensiilor 360/2023 nu vor fi eliminate articolele care-i dezavantajează pe mineri şi energeticieni.

„În perioada următoare FNME va sesiza Guvernul României privind posibilitatea declanşării unui conflict de muncă urmat de acţiuni de protest sub toate formele prevăzute de lege. În situaţia în care nu se va ajunge la soluţionarea revendicărilor noastre vom lua în calcul posibilitatea declanşării grevei generale”, se arată într-un comunicat al FNME, remis AGERPRES.

Preşedintele executiv al FNME, Darius Câmpean, a declarat, pentru AGERPRES, că minerilor şi energeticienilor trebuie să li se păstreze aceleaşi condiţii de pensionare deoarece „lucrează şi vor lucra în aceleaşi condiţii de muncă foarte grele şi periculoase”.

În acest context, FNME solicită partidelor politice eliminarea din lege a articolelor despre care susţine că determină o discriminare în timp între persoanele „care au desfăşurat o activitate în aceleaşi condiţii de muncă şi revenirea la articolele din vechea lege – Legea 263”.

Sindicatele asociate FNME cuprind peste 12.000 de salariaţi din Complexul Energetic Oltenia, Societatea Nuclearelectrica – CNE Cernavodă, Hidroserv SA, Hidroelectrica SA, Compania Naţională a Uraniului, Complexul Energetic Valea Jiului.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button