Social

Medicul Răzvan Constantinescu, despre cazul doctoriței Groșan: Nu ai decese, nu ai licență!

Medicul Răzvan Constantinescu o apără pe doctorița Flavia Groșan, care va fi anchetată de Colegiul Medicilor, după ce a anunțat că a tratat 1.000 de români cu alte medicamente decât cele recomandate oficial pentru coronavirus și a reușit să salveze toți pacienții.

„Colegiul Medicilor s-a autosesizat în legătură cu medicul Flavia Groşan, medicul pneumolog care a vindecat o mie de bolnavi diagnosticaţi cu COVID.

Chemată să dea explicații, Groșan s-a făcut de râs:

– Doamna doctor, dumneata eşti inconştientă, îţi dai seama ce tragedie ai provocat? O mie de cazuri vindecate? Dar unde te crezi, în Austria?!

– Îmi pare rău, eu am crezut că este vorba de o gripă sau de o pneumonie. Dacă ştiam că e o boală incurabilă, vă jur, i-aș fi trimis la spital.

– Auzi la ea, ”dacă aș fi ştiut”! Dar dumneata nu te uiţi la televizor, trăieşti în evul mediu?

– Îmi cer scuze, am avut televizorul stricat.

– Adică, n-ai aflat nimic, că trebuie să acţionăm unitar, că avem nişte protocoale care trebuie respectate în pandemie?!

– Ce protocoale? Ce pandemie?

– Să mergeți la magazie să vă dea televizor.

– Și până atunci, cum fac?

– Respecți protocoalele: COVID e ucigaș, nu sunt paturi la ATI, nu sunt medici și toate decesele sunt din cauza COVID.

– Dar eu n-am decese.

– N-ai decese, n-ai licență. Ieși afară!”

T. Ologu”, scrie Răzvan Constantinescu pe Facebook.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button