Silviu-Titus Păunescu (AUR), întrebare pentru ministrul energiei, Sebastian Burduja: Există riscul ca România să intre într-un colaps energetic în perioada 2025-2026?
Deputatul AUR Silviu-Titus Păunescu trage un semnal de alarmă: România ar putea să intre într-un colaps energetic în perioada 2025-2026, având în vedere politica de decarbonificare asumată de guvernanții PSD și PNL. La aceasta se mai adaugă și faptul că vor avea loc noi lucrări de mentenanță la centrala nucleară de la Cernavodă. Amintim că România a fost la un pas de un colaps energetic în noiembrie 2023, când un reactor de la Cernavodă s-a deconectat. La acel moment, eolienele erau oprite și ele din cauza vântului puternic, astfel că importurile de energie au explodat.
În sesizarea adresată ministrului Sebastian Burduja, deputatul Silviu-Titus Păunescu amintește că acum 20 de ani, în România, „funcționau aproximativ 200 de sisteme SACET, iar în 2023 am ajuns la 46, ceea ce înseamnă că s-au pierdut capacități importante de producție de energie electrică și de producție de energie termică!
Chiar dacă, în ultimii ani, s-au pus în funcțiune capacități importante de energie eoliană, de energie solară, parcurile fotovoltaice, la fel ca turbinele eoliene, au un randament extrem de scăzut, mai ales în sezonul rece, adică exact atunci când am avea mai mare nevoie de ele”, a precizat acesta.
În acest context, și ținând cont că mai multe capacități de producție pe gaz și pe cărbune au fost închise sau urmează să fie închise, deputatul AUR solicită ministrului energiei să răspundă la întrebarea: „există riscul ca România să intre într-un colaps energetic în perioada 2025-2026?”
În aceeași adresă, Silviu-Titus Păunescu mai solicită ministrului să îi pună la dispoziție auditul care a fost realizat în ultimii doi ani de Curtea de Conturi a României la Ministerul Energiei și care a vizat perioada 2017-2022.