Una din cele mai ticăloase diversiuni antiromânești, lansată încă pe vremea agrarienilor și menținută în top de agendă propagandistică a actualilor artizani ai națiunii civice moldovenești de la Chișinău, este că promovarea publică a opțiunii politice privind unirea Republicii Moldova cu România, tulbură pacea interetnică și provoacă disensiuni în relația cu grupurile minoritare.

Formele pe care le-a îmbrăcat aceasta diversiune ideologică au fost diferite: în anii 90 agrarienii îndemnau poporul „mai întâi să punem ceva pe limbă și pe urma vom vorbi despre limbă”, iar actualii „pro-europeni”, au lansat strategia „batistei pe țambal”. Cu toate acestea, esența ei a rămas mereu aceiași – tabuizarea în discuțiile publice a subiectului unirii cu România și transformarea politicienilor care împărtășesc o astfel de poțiune în „extremiști,”, „radicali” sau chiar „fasciști”.

Elitele politice moldovenești și strategia „vițelului blând”

În cele trei decenii de existență a acestui stat, la guvernare s-au aflat politicieni care și-a camuflat propria ticăloșie, lipsa de caracter și viziune, îmbrățișând strategia „vițelului blând” care „suge de la două vaci”. De altfel, actuala Președintă a Republici Moldova și partidul pe care îl conduce, în esență, din păcate, urmează cam aceeași strategie. Pe deoparte îi mulțumește de trei ori pe săptămână „vacii de peste Prut” că ne da vaccinuri și ne salvează de la o criza umanitară, în același timp nu uită și de „vaca de peste Nistru”, căreia pentru a-i face pe plac, a rebotezat agresiunea militară rusească de pe Nistru în conflict armat „lansat de clanurile corupte”. Tot pentru a-i face pe plac acesteia, Președinta Sandu a curățat partidul pe care-l conduce de „elemente unioniste” (pentru a ne convinge este suficient sa comparam lista electorală a fostului bloc ACUM și lista electorală a PAS).

Tabuizarea subiectului unirii Republicii Moldova cu România

Potrivit mai multor sondaje, putem concluziona că cel puțin 1/3 din cetățenii Republicii Moldova, care de fapt sunt partea cea mai activă și educată a societății moldovenești împărtășește opțiunile unioniste și se simt parte a spațiului etnic românesc. Această realitate a determinat o anumită „cochetare” cu România, dar n-a fost suficient să topească gheața dintre Președinte și unioniști.

Trebuie să recunoaștem că tabuizarea subiectului unirii Republicii Moldova cu România, și impingerea acestuia în zona extremismului politic, punându-l alături de xenofobie, homofobie și antisemitism nu este opera exclusivă a Rusiei sau a cretinizate-i clase politice de la Chișinău. O contribuție aparte în acest sens o are și actualul stabiliment de la București, care își camuflează cu povești incolore și inodore despre „vremurile pro-europene mai bune”, profunda lașitate și lipsa totală de viziune privind viitorul poporului român în actuala construcție euroatlantică.

Bucureștiul este conștient de faptul că noi, românii basarabeni am reprezentat prețul istoric pe care România l-a plătit Rusiei pentru existența sa în actualele frontiere, dar n-a avut curajul să-și asume clar un mesaj consecvent și univoc față de viitorul românilor basarabeni.

Din păcate, actualmente existăm într-o realitate pe care n-o putem schimba peste noapte. Niciodată în inima și sufletul actualului Președintelui Klaus Werner Iohannis nu va vibra nimic la auzul cuvântului Basarabia, la fel cum niciodată Maia Sandu nu va simți ceea ce simțeau rergretații Grigore Vieru, Constantin Tănase sau Nicolae Dabija când vor privi spre România.

Falsul conflict dintre românii pro-unioniști și alte grupurile minoritare

Sa revenim la atitudinea grupurilor minoritare față de chestiunea unirii. În cele trei decenii de existență a RM, propaganda pro-rusească, împreuna cu artizanii națiunii civice moldovenești, ne amenința că discuțiile despre unire dinamitează paca interetnică din Republica Moldova. De fapt este un mare fals. Realitatea este că marea parte a minorităților naționale din Moldova rămân a fi minorități imperiale, manipulate de Moscova care au fost adversari înverșunați ai proclamării independenței față de Kremlin – nu doar a unirii Republicii Moldova cu România, ci a însăși existenței acestui al doilea stat românesc! Din păcate, minoritățile naționale existente pe teritoriul Republicii Moldova, privesc la independența Republicii Moldova ca la o realitate opozabila doar României, nu și fostei metropole.

Astfel, nu discuțiile despre unire tulbură „pacea interetnică” ci orice discuție despre viitorul Republicii Moldova, ce nu presupune aflarea în spațiul de influență al Kremlinului.

Adevăratul conflict social profund din Republica Moldova, despre care preferă să nu vorbească artizanii națiunii civice moldovenești, are o cu totul altă natură decât cea etnică. Toți cetățenii Republicii Moldova (indiferent de etnie) sunt cei care se află în conflict cu această hidoasa și diforma creatură de natură mafiotă – avorton al pactului Molotov-Ribbentrop, care se numește Republica Moldova!

Corupția nu este cauza sărăciei, este un efect al existenței acestui stat eșuat

R. Moldova este din orice punct de vedere nu am analiza, un stat eșuat ce există din remitențe și donații. De fapt avem o catastrofă în absolut toate domeniile: cea mai mică pensie medie din Europa, cel mai mic salariu mediu din europa, corupție la cel mai înalt nivel, deputați aflați în căutare internațională, șefi de partide filmați cum iau pungi cu bani, drumuri distruse, păduri tăiate, râuri poluate, investiții străine – zero, exporturile – în scădere, educația la pământ – se închid anual școli, grădinițe, demografia – la pământ, spitale fără medicamente și fără căldura sau WC, agricultură de subzistență, o armată cu generali de carton, fără control al granițelor, buget cu deficit uriaș, care își satisface obligațiile față de angajații statului prin credite și granturi, o politică externă inexistentă, cu minister al „integrării europene”, dar fără o perspective de aderare la UE, cu polițiști corupți, care cer și primesc mită în motorină, cu o justiție de râsul găinilor.

Așa numiții statalisti, care găsesc mereu motive să lovească în mișcarea românească ce aspiră la unire, sunt cei care au guvernat acest „stat” timp de trei decenii. În ce societate adecvată din lume, ar fi ajuns unul ca Voronin să fie președinte (mai nou omul secolului?) Ei, și nu cetățenii sunt principalii beneficiari ai existenței acestui stat. Tot ei sunt cei, care niciodată n-au fost obligați să-și asume catastrofa în care se află R. Moldova.

Corupția nu este cauza sărăciei, este un efect al existenței acestui stat eșuat. Cât timp acest stat va mai exista, corupția va fi la ea acasă, iar lucrurile nu se vor schimba niciodată. Analizând atent, vom constata că nu există nicio diferență fundamentală dintre ong-iștii gălbejiți și „furculițele” roșii. Și unii și ceilalți, în condiții concurențiale dintr-un stat normal, n-ar fi ajuns în vecii vecilor deputați, analiști politici sau lideri de opinie… De fapt acest stat le folosește lor pentru a face bani. Fără acest stat, care le garantează acces la diverse fluxuri financiare, ei ar fi cu greu în stare să-și permită nivelul de trai pe care îl duc.

Dacă marii beneficiari ai acestui stat sunt elitele, marii perdanți sunt cetățenii simpli, indiferent ce limba vorbesc, ce culoare a pielii au sau la ce zeu se închină. Lor trebuie să le deschidem ochii și să le arătam adevărul, ca aceasta creatura artificială nu le servește și nu le va servi lor niciodată. Subiectul reunirii cu România, trebuie să fie principala temă pe agenda publică.

Trebuie să o spunem deschis că unirea este o opțiunea firească și singura fezabilă, pentru a le da acestor 2 milioane – orice ar fi ei români, gagauzi, armeni, evrei, ruși sauucraineni etc. o perspectivă reală la o viață mai bună.

Sursa Timpul