Tăriceanu: „Ne furăm singuri căciula”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cere ca decizia privind modul în care vor fi reluate cursurile în luna septembrie să aparțină autorităților locale. „Eu cred că ne furăm singuri căciula dacă avem impresia că școala online chiar funcționează”, spune Tăriceanu.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, scrie, într-o postare de duminică pe Facebook, că Guvernul Orban este recunoscut ca având „calitatea de a fi luat prin surprindere”.
„A fost luat prin surprindere de coronavirus în condițiile în care în alte țări europene erau deja zeci de mii de infectați. A fost luat prin surprindere de criza economică. A fost luat prin surprindere de încetarea stării de urgență și s-a trezit complet lipsit de legislația necesară. Și exemplele pot continua. Deci, nu ar trebui să fim deloc mirați dacă vor fi complet surprinși că vine septembrie și începe școala”, a scris Tăriceanu pe rețeaua de socializare.
Acesta spune că a solicitat Parlamentului o dezbatere serioasă pe acest subiect, deschiderea din toamnă a școlilor, dar „văd că nu s-a decis nimic cu privire la această solicitare”.
„Am văzut fanteziile pe care le propun guvernanții: 50% școală online, 50% prezență fizică, ore de 30 de minute și pauze de 20 de minute etc. Eu cred că ne furăm singuri căciula dacă avem impresia că școala online chiar funcționează. Pe lângă faptul că peste jumătate din copii nu au acces la tablete sau internet știm acum că nici cadrele didactice nu au reușit să facă o tranziție reușită la acest sistem de învățământ”, a mai scris liderul ALDE.
Acesta crede că decizia privind modul de funcționare a școlilor trebuie descentralizată.
„Eu cred că decizia privind modul în care se va desfășura din toamnă școala trebuie luată din mâna guvernului și mutată la nivelul comunităților locale. Ne-am lămurit acum că virusul nu are o răspândire uniformă. Am văzut că sunt localități sau județe în care gradul de infectare este foarte mic și unde interzicerea deschiderii școlii nu are prea mult sens. Cred că această decizie trebuie luată de autoritățile locale în consultare cu părinții, elevii și medicii. Cred că nu este deloc deplasat ca după această dezbatere să poată fi organizate referendumuri locale acolo unde nu se conturează o majoritate în favoarea unei soluții. Eu am încredere că autoritățile locale sunt mult mai adaptate la nevoile comunităților și pot lua decizii care să ducă la începerea școlilor în condiții optime. Cred că ele pot găsi spații suplimentare pentru a avea clase cu un număr mai mic de elevi. Cred că pot găsi personal suplimentar, chiar suplinitori, care să poată supraveghea mai bine copiii”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.
El crede că menținerea deciziei privind deschiderea școlilor în mâinile guvernului Orban „este o garanție că vom avea o nouă generație de sacrificiu, că sunt mari șanse ca ai noștri copii să piardă contactul cu cartea cu urmări dramatice pentru ei”.
Sursa: www.cotidianul.ro
- Pe 6 decembrie am înțeles că după 1989 am trăit iluzia democrației6 decembrie 2024 nu va fi reținută ca o zi obișnuită în istoria României. E ziua în care milioane de români au înțeles, cu durere și revoltă, că ceea ce au numit „democrație” în ultimele trei decenii n-a fost altceva decât o piesă de teatru jucată prost, cu scenarii scrise dinainte și cu „alegeri” care, …
- USR nu mai zice nimic de eliminarea pensiilor speciale, deși e la guvernareUnde sunt vocile războinice din USR care cereau, cu spume la gură, eliminarea pensiilor speciale? Unde sunt protestele, declarațiile tăioase, indignarea morală? A dispărut totul în clipa în care au pus mâna pe funcții și au intrat pe ușa din spate la guvernare. Astăzi, tăcerea USR e complice. La fel de rușinoasă ca pensiile pe …
- Ciolacu împins în liga a doua: să fie președinte al CJ BuzăuFostul premier Marcel Ciolacu, elevat timp de doi ani în prim-planul scenei politice naționale, pare să fie împins acum în liga a doua — candidând pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău. Postul este vacant după plecarea lui Lucian Romașcanu la Curtea Europeană de Conturi, iar cei de la PSD județean discută deschis despre …
- Cum a ajuns USR în concubinaj politic cu PSD! Acum își împart funcțiiCândva se băteau cu pumnii în piept că sunt „altfel”. Că luptă cu „ciuma roșie”, cu vechea clasă politică, cu sinecurile și impostura. Astăzi, USR și PSD nu doar că nu se mai atacă, dar și-au dat mâna și își împart funcții cu un zâmbet cinic pe buze. Așa arată „noul val” al politicii: vorbesc …
- Buzoianu refuză să își asume durata îndelungată de obținere a avizelor de mediuMinistra USR a Mediului, Diana Buzoianu, fuge de responsabilitate exact ca toți ceilalți miniștri din guvernele eșuate ale României. Întrebată despre haosul birocratic și întârzierile masive în eliberarea avizelor de mediu, a pasat vina în stânga și în dreapta, ca și cum nu ar conduce instituția care trebuie să rezolve problema. Avizele de mediu necesare …