Un preot care le recomanda credincioşilor gargară cu apă şi sare, ţuică, agheasmă şi albastru de metil pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus a fost diagnosticat cu COVID-19

Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, care le recomanda enoriaşilor să facă gargară cu apă şi sare şi să folosească agheasmă, ţuică şi albastru de metil pentru a preveni îmbolnăvirea cu noul coronavirus, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a fost infectat cu SARS-CoV-2 şi că se află în spital.
Preotul Calistrat Chifan, care este urmărit pe Facebook de peste 750.000 de persoane, are blog personal şi este o prezenţă activă în mass media şi social media, povestea, în urmă cu o lună şi jumătate că le învaţă pe enoriaşele sale, unele fiind nonagenare, să se apere de virus cu ţuică, gargară cu apă şi sare şi albastru de metil.
- „Despre virus aş spune eu ceva simpluţ acuma, care este naivă situaţia, ca primă vedere. Noi ne protejăm cu masca, dar dacă el este de ordinul nanomilimetrilor, nici nu se vede cu ochiul liber, e o particulă minusculă care circulă prin respiraţie o împrăştii, dar întrebarea este dacă ochiul este umed, nu s-ar putea lipi de ochi, pentru că e tot o zonă umedă? Dacă ia contact cu urechea, care răspunde cu nasul, ORL-ul, nu tot poate să intre? Când este să te întâlneşti cu virusul sau ai cartea lui de vizită, îl găseşti. Deci dacă nu este să te întâlneşti, nu este te întâlneşti. Eu sunt precaut, dar am altă părere, am altă viziune asupra acestei probleme. Am văzut foarte mulţi oameni care au ajuns să intre într-o panică nebună de această problemă a vriusului, deci efectiv au devenit isterici ca să folosesc un cuvânt simplu. (…) Eu pe toate băbuţele mele le-am învăţat, pe cele mai în vârstă – şi am în vârstă, vorbesc de 92 de ani, de 93 de ani – ele vin în fiecare miercuri la maslu şi zic: «Nu te-ai întâlnit cu COVID-ul?» «Nu, că am făcut ce mi-aţi spus!» Şi ce le-am spus? Nişte măsuri de igienă foarte simple: în fiecare dimineaţă, prânz şi seara gargară cu apă caldă şi sare ca să se cureţe zona bucală pentru că sarea e cel mai bun dezinfectant bătrânesc de când e ţara şi pământul, după aceea dimineaţa la sculare o gură de ţuicuţă după ce ai luat agheazmă şi anafură, pentru că alcoolul este cel mai bun dezinfectant, după aceea este acest tratament, căruia nimeni nu-i dă importanţă, e o pastilă foarte simplă cu albastru de metil care e tot un dezinfectant, mai ieftin”, declara preotul în a doua jumătate a lunii iulie, intr- emisiune.
La acel moment preotul spunea că pe 7 iulie făcuse o testare, pentru că a plecat în Corfu – Grecia şi a trebuit să facă testul, care a ieşit negativ. În urmă cu câteva ore, preotul a anunţat pe Facebook că a fost infectat cu SARS-CoV-2.
- „Am să vă reamintesc, că o tuse seacă, forţată şi necontrolată a pus stăpânire pe sistemul meu respirator, de aceea am luat decizia cu prezentarea la spital de bună voie. Fără simptome specifice, de virus Covid 19, luni la analiza sângelui s-a confirmat testul ca fiind pozitiv. Diagnosticul este sub controlul specialistului, doamna doctor profesor de la Spitalul Infecţioase-Iaşi, sunt bine, sunt sub tratament cu antibiotice, sunt în rezerva spitalului, sub monitorizare şi repaus, nu este absolut nici o conspiraţie, totul este cât se poate de normal, în câteva zile voi fi la chilie, după decizia specialistului cu tratamentul efectuat conform protocolului de spitalizare. Probabil, pare puţin dificil, faptul că 10 sau 12 zile trebuie voi avea repaus şi distanţă faţă de credincioşi, dar astea sunt regulile igienico-sanitare”, le-a transmis preotul urmăritorilor săi.
Sursa: News.ro
- Justiția la Bihor, o glumă proastă! Tatăl adolescentei ucise la fermă cere explicații: „Vrem doar adevărul”
Tatăl tinerei de 18 ani ucise la o fermă din județul Bihor a lansat acuzații grave privind modul în care autoritățile ar fi intervenit după ce fiica sa nu a mai putut fi contactată. Într-un mesaj publicat după înmormântare, bărbatul susține că a sunat de mai multe ori la 112 și că echipajele de urgență ar fi … - Corupție masivă la RAR: firma care a primit peste 10 milioane de lei, în timp ce auditorii vorbesc despre contracte divizate și plăți fără drept
Un raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor finalizat înainte de demisia fostului ministru al Transporturilor Ciprian Şerban scoate la iveală un mecanism complex de nereguli la Registrul Auto Român (RAR). Documentul obţinut de News.ro detaliază, printre altele, modalitatea prin care milioane de euro au fost direcţionate prin contracte fragmentate pentru evitarea licitaţiilor publice. 23 de … - România continuă să piardă populație: numărul deceselor a fost aproape dublu față de cel al nașterilor în martie 2026
România a înregistrat și în luna martie 2026 un declin demografic accentuat, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică. Numărul persoanelor decedate a rămas mult peste cel al copiilor născuți-vii, iar sporul natural al populației s-a menținut negativ. Statisticile oficiale indică o diferență de peste 10.000 de persoane între decese și nașteri, în … - Guvernul Bolojan, „tun” de sute de milioane în dauna industriei locale: cum a fost ignorată oferta Damen Galați, pentru oferte la preț dublu din străinătate
În septembrie 2025, la capătul a doi ani de discuţii cu Forţele Navale Române, Damen Galaţi se angaja să construiască patru nave militare pentru 457 milioane de euro. Oferta nu a primit nici până azi un răspuns. În schimb, prin SAFE sunt alocate 920 de milioane de euro pentru patru nave similare. MApN susţine însă că nu va semna … - Paranoia la Kremlin: Se pregătește debarcarea lui Putin?
Kremlinul a sporit în mod dramatic securitatea personală a președintelui Vladimir Putin, ca parte a noilor măsuri provocate de un val de asasinate ale unor figuri militare ruse importante și de temeri privind o lovitură de stat care l-ar viza pe omul forte de la Moscova, conform unui raport al unei agenții europene de informații. …




