Sfârșitul rușinos al unei fabrici legendare: Statul asistă nepăsător la moartea industriei românești după 45 de ani de muncă
Una dintre cele mai emblematice fabrici din România, SC Confecția SA Tulcea, care a îmbrăcat Europa timp de 45 de ani, își închide porțile definitiv. În timp ce autoritățile locale și centrale ridică din umeri, sute de oameni rămân fără locuri de muncă, iar un simbol al producției textile românești dispare sub tăcere. Decizia vine pe fondul lipsei de comenzi și al abandonului complet al sectorului industrial de către stat.
SC Confecția SA Tulcea, una dintre puținele fabrici românești care au reușit să reziste peste patru decenii, se închide. După 45 de ani de activitate, compania care a exportat cămăși de înaltă calitate în Germania, Italia, Franța și Marea Britanie dispare într-un mod revoltător, fără nicio intervenție concretă din partea autorităților care ar fi trebuit să salveze un pilon al economiei locale.
Înființată în 1980 și extinsă în perioada comunistă, fabrica devenise un etalon al confecțiilor de calitate „Made in Romania”. Marca proprie „Gilarrdi” era prezentă în magazine din toată țara, iar produsele fabricate aici îmbrăcau zeci de mii de clienți din Europa. Acum, aceeași fabrică moare în tăcere, după ani de lipsă de sprijin, strategii eșuate și indiferență instituțională.
Într-un raport intern transmis în aprilie 2025, directorul general Cornel Runcan a anunțat că activitatea nu mai poate continua: „Nu se mai justifică funcționarea unei fabrici care lucrează constant în pierdere, fără perspective de redresare.” Practic, după decenii de muncă, sutele de angajați sunt aruncați în incertitudine, fără planuri de reconversie profesională, fără sprijin local sau național. Iar conducerea este forțată să aleagă între două opțiuni: dizolvarea definitivă a companiei sau o așa-zisă „conservare” care nu face decât să amâne inevitabilul.
Pe 25 iunie 2025, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, se va decide dacă SC Confecția SA Tulcea va fi lichidată sau suspendată. Pe ordinea de zi figurează desemnarea unui lichidator, acoperirea pierderilor contabile și împărțirea rezervelor între acționari. Nicio măsură pentru salvarea locurilor de muncă. Niciun plan de relansare. Doar cifre, tăcere și abandon.
Aceasta nu este doar închiderea unei fabrici. Este falimentul unei epoci, o rană adâncă în inima unei comunități muncitoare, care a ținut vie industria românească în ciuda tuturor provocărilor. Iar statul român? Lipsește cu desăvârșire.
