Un român în vârstă de 18 ani a cucerit AS Roma. El este noul star pe care se poate baza Adrian Mutu

La 18 ani, Suf Podgoreanu poate fi următorul român care să facă senzație în Serie A! Italienii sunt deja impresionați de fotbalistul ajuns la AS Roma.
Adus de la Maccabi Haifa de italieni, Suf Podgreanu este deja comparat cu marele atacant al Romei, bosniacul Edin Dzeko.
”Seamănă cu Dzeko. Are o tehnică foarte bună şi poate juca uşor atât în 4-2-3-1, cât şi în 4-3-3. Mai mult, în ciuda înălţimii sale, Podgoreanu poate evolua şi în banda stângă”, scriu jurnaliștii de la goal.com.
Suf Podgoreanu a jucat doar pentru naționalele de tineret ale Israelului, deci ar putea fi o soluție și pentru naționala de tineret a României, pregătită de Adrian Mutu.
Conform jurnalistului italian Flavio M. Tasotti, oficialii lui AS Roma au fost interesați și de Florinel Coman, „perla” lui Gigi Becali de la FCSB.
„Steaua (n.r. – FCSB) o ofertă de 7 milioane de euro de la un club din MLS, dar Roma continuă să discute cu reprezentanții jucătorului, dar nu forțează lucrurile. E complicat și din cauza stării actuale din fotbal, generată de pandemie”, a scris jurnalistul din Italia pe contul său de Twitter, în perioada în care ligile de top din Europa au fost oprite de pandemia de coronavirus.
Sursa: www.prosport.ro
- Epilog sângeros în Polonia: Autorul masacrului din Cracovia a murit la spital. Bilanțul atacului fără precedent se ridică la șase victime
Autorul atacului armat care a ucis şase oameni în centrul oraşului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunţat poliţia luni dimineaţă, informează Reuters şi AFP, conform Agerpres. Anunțul poliției „Vă informăm că autorul tragicelor evenimente a decedat în această dimineaţă la spital”, a anunţat pe X … - Viermi în apa de la robinet! Revolta localnicilor dintr-o comună din Vaslui după ce au descoperit ce curge pe țeavă
Locuitorii comunei Laza, din apropierea municipiului Vaslui, sunt revoltați după ce în apa de la robinetele gospodăriilor ar fi fost descoperite organisme asemănătoare unor viermi. Autoritățile locale au solicitat verificări urgente și le-au recomandat oamenilor să nu consume apa și să nu o utilizeze la prepararea alimentelor, relatează Antena 3. Imaginile care au provocat îngrijorare … - Prețul păcii lui Trump: Președintele SUA anunță că Ucraina va ceda teritorii la masa negocierilor cu Rusia
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Ucraina va ieşi din războiul cu Rusia cu o altă configuraţie teritorială, prezicând că după părerea sa conflictul se va încheia în curând. Într-un interviu acordat emisiunii „60 Minutes” de la CBS News, Trump şi-a exprimat încrederea că Washingtonul este pe punctul de a media un acord pentru … - Referendum în Rășinari: Localnicii au respins cu peste 98% din voturi proiectul minier de 400 de milioane de euro
Locuitorii comunei Rășinari, județul Sibiu, au respins categoric deschiderea unor exploatări miniere pe teritoriul localității, în cadrul referendumului organizat duminică, 8 noiembrie. Potrivit rezultatelor provizorii publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), 98,43% dintre voturile valabil exprimate au fost împotriva exploatărilor miniere, în contextul controverselor provocate de proiectul de extragere a rocilor magnezitice de pe Valea … - Cutremur total în PNL: Noua conducere îi dă în judecată pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode și vechea gardă pentru contractele care au băgat partidul în faliment
Conducerea PNL a decis, duminică seară, în ședința desfășurată la Vila Lac, să deschidă acțiuni în instanță împotriva fostului președinte Nicolae Ciucă, a fostului secretar general Lucian Bode și a altor membri ai vechii conduceri, au declarat surse liberale pentru Stiripesurse.ro. Demersul vizează contractele considerate dezavantajoase pentru partid, aprobate și semnate în perioada fostei conduceri, …




