Politică

Sesiune extraordinară la Senat: Vor închide toate minele de cărbune din Valea Jiului

Senatul se reuneşte luni în plen, de la ora 12:00, într-o nouă sesiune extraordinară, pentru a lua act de emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, după cum a decis Biroul permanent al forului legislativ. Această OUG va pune în conservare minele de huilă din Valea Jiului și astfel se închide una dintre ramurile economice care au făcut istorie în România, iar țara noastră va deveni dependentă de importurile de cărbune.

Pe ordinea de zi a şedinţei se află o informare cu privire la proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 42/2025 pentru completarea art. XVII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată joi de Guvern şi prin aceasta se suplimentează suma necesară asigurării continuităţii lucrărilor de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi respectarea obligaţiilor asumate faţă de Comisia Europeană în cadrul Planului de închidere 2023 – 2032.

Se plătesc ultimele salarii ale minerilor

Potrivit unui comunicat al Executivului această suplimentare va permite finanţarea lucrărilor de punere în siguranţă a lucrărilor din subteran, precum şi plata drepturilor salariale şi a plăţilor compensatorii pentru angajaţii afectaţi.

Astfel, se asigură continuitatea activităţilor prevăzute în Planul de închidere, menţinerea unui număr semnificativ de locuri de muncă, eliminarea riscurilor de autoaprindere şi de emanaţii necontrolate de gaze de mină, precum şi respectarea termenelor stabilite pentru închiderea exploatărilor miniere necompetitive, în conformitate cu angajamentele de decarbonizare ale României.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button