Internațional

Serviciul secret ucrainean hărţuieşte preoţi ortodocşi români

Hărţuirea mai multor preoţi ortodocşi români de serviciile secrete ucrainene a declanşat un larg ecou în media din România. Poetul Mircea Dinescu, cel mai cunoscut anticomunist de odinioară din România, l-a criticat din cauza acestei atitudini faţă de preoţii comunităţii române pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Într-o postare pe Facebook poetul urmărit timp de mai mulţi ani în perioada regimului Ceauşescu, condamnat mai târziu şi la închisoare, îi prezice preşedintelui ucrainean că va ajunge „jar şi cenuşă” pentru că a îndrăznit să ridice mâna asupra preoţilor, relatează Magyar Nemzet preluat de Rador.

După cum formulează Dinescu, „deşi este o rudă îndepărtată a lui Iisus Cristos, Volodimir Zelenski dispreţuieşte creştinismul şi îşi închipuie că Mântuitorul îl forţează să intre într-o cursă neloială pe scena lumii”. În încheierea luării sale de poziţie Mircea Dinescu scrie: „Flăcările de pe turnul Bisericii Ortodoxe Române vestesc ieşirea din istorie a actorului, deoarece acela care îndrăzneşte să ridice mâna împotriva sfântului ocrotitorului copiilor abandonaţi Mihail Jar, stareţul mănăstirii Bănceni, pe jar şi pe cenuşă va sfârşi. (…) Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

În urmă cu câteva zile stareţul român ortodox al Mănăstirii Bănceni a relatat la televiziunea de ştiri Antena3 că serviciile secrete ucrainene au atacat mănăstirile, au pătruns noaptea în casele preoţilor şi au spart geamurile bisericilor.

Atrocităţile săvârşite şi asupra românilor pot fi explicate prin separarea Bisericii ucrainene din 2018. După un an Biserica Ortodoxă Ucraineană a obţinut independenţa din partea Patriarhului din Constantinopol, în pofida împotrivirii Moscovei. Cealaltă aripă a bisericii a rămas în schimb loială Rusiei, deşi de curând a comunicat că a anulat subordonarea sa faţă de Patriarhul Kirill, susţinătorul lui Vladimir Putin. În acelaşi timp Kievul nu crede în această separare şi întreprinde totul pentru interzicerea aripii numite proruse.

Serviciul secret ucrainean a organizat şi continuă să organizeze numeroase razii şi controale la biserica Ortodoxă Ucraineană aparţinând Patriarhatului de la Moscova. Minoritatea română din Ucraina face parte din aceasta din urmă, deoarece aceasta a permis oficierea slujbelor în limba maternă. La acest moment în Ucraina se oficiază slujbe în limba română în aproximativ 100 de biserici.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button